Avocaţii lui Cristian Ungur spun că s-a exagerat foarte mult în cazul incidentului de pe Aeroportul Caransebeş, în special datorită mediatizării excesive a cazului, care, în dorinţa de senzaţional, s-ar fi năpustit asupra lui Cristian Ungur, pe care l-au prezentat drept „beizadea“ şi „copil de bani gata cu bolid“, deşi situaţia reală a fost cu totul alta.
„Eu nu am mai întâlnit cazuri în care doar pentru tulburarea liniştii publice să se bage un om în negura arestului. Vă dau ca exemplu cazul Hauptmann: şase familii sunt înlăcrimate plângându-şi morţii, iar el este liber prin Reşiţa.
În acelaşi timp, Cristian Ungur nu a omorât pe nimeni şi este arestat de câteva luni“, sublinia avocatul Cosmin Bolosin în faţa judecătorilor Tribunalului Caraş-Severin. Mai mult, avocaţii acuză magistraţii Judecătoriei Caransebeş că se abţin în serie să judece cererile lui Cristian Ungur, deşi Codul de Procedură Penală impune ca judecătorul dosarului de fond să judece şi celelalte cereri.
Tocmai de aceea, în cazul în care instanţa va decide ca acesta să mai rămână în starea de arest preventiv, să se folosească şi posibilitatea de a cere strămutarea dosarului la o instanţă neutră, care să nu fie sub presiunea presei.
„Vă pot spune doar că, având în vedere că se dă o motivare a sentinţei în care se spune că Ungur Cristian rămâne arestat doar pentru că «opinia publică este oripilată», strămutarea se justifică şi o luăm în calcul“, mai spunea Bolosin.
Cristian Franţ
