Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Cristian Roiban, sprinterul de la CS Universitatea Reșița, se pregătește intens pentru Campionatul Național de Atletism, care va avea loc pe Cluj Arena în 29 şi 30 iunie. Roiban, care a obținut titlul de campion național în proba regină de 100 de metri la ediția precedentă, este considerat favorit și în acest an, datorită performanțelor sale remarcabile și a progreselor constante!

Anul trecut, Roiban, sportivul pregătit de antrenorul Octavian Bârsanu, a surprins lumea atletismului românesc prin câștigarea titlului național, iar în această primăvară a continuat să impresioneze prin stabilirea unui nou record personal la 100 de metri, cu un timp de 10 secunde și 40 de sutimi. Această performanță nu doar că i-a consolidat poziția în elita sprinterilor români, dar l-a și propulsat ca principal pretendent la un nou titlu național.

Campionatul Național reprezintă o competiție de maximă importanță pentru Roiban, deoarece victoria aici i-ar putea adăuga 100 de puncte, valoroase în clasamentul internațional. Acest punctaj este esențial pentru calificarea la competițiile europene de sală în iarnă, care se bazează pe cele mai bune cinci curse ale fiecărui atlet, precum și pe punctajul acumulat în diverse competiții.

„Sunt foarte motivat și mă simt într-o formă excelentă. Obiectivul meu este să îmi apăr titlul național și să adun punctele necesare pentru a mă califica la competițiile internaționale.”, ne-a declarat Cristian Roiban.

JCS-Denis Dutca