REȘIȚA – Aflată la doar trei puncte de ocupanta locului 6, echipa pregătită de Flavius Stoican va încerca accederea în play-off! Chiar dacă se află abia pe locul 12, distanța dintre Reșița și primele șase locuri este una foarte mică!
Totuși, mai multe formații își doresc calificarea în play-off, dar echipa lui Stoican a demonstrat în ultimele etape că este o formație care poate să se lupte de la egal la egal cu orice echipă din Liga 2. În continuare, obiectivul echipei a rămas salvarea de la retrogradare și abia din sezonul viitor ambițiile în tabăra reșițenilor vor putea crește. Cristi Bobar, directorul CSM Reșița, le-a spus fotbaliștilor câteva cuvinte înainte de startul cantonamentului de iarnă și le-a transmis ceea ce-și dorește de la ei în a doua parte a sezonului: „Vreau să vă bucurați de fotbal, sunteti tineri și ați arătat că puteți să obțineti rezultate bune, mai ales în ultimele etape. Vreau să știți faptul că încă nu ne-am îndeplinit obiectivul și trebuie să fim foarte serioși în continuare. Trebuie în primul rând să ne salvăm de la retrogradare. În vestiar sunt băieți care au jucat în sezoanele trecute, cum ar fi Zimmermann, Chera sau Szijj, care au mai trecut prin astfel de situații, când în iarnă am fost foarte bine, iar apoi campionatul nu l-am încheiat cum am fi vrut. Trebuie să fiți conștienți de acest lucru și să vă vedeți de treabă!”
Spre finalul anului ce tocmai a trecut, Reșița a trecut printr-o perioadă delicată, în care rezultatele nu erau tocmai bune, iar conducerea a amenințat jucătorii că nu-și vor primii salariile. În cele din urmă, echipa a înregistrat trei victorii și un egal în ultimele patru jocuri din 2023, iar lucrurile au revenit, deocamdată, la normal. Bobar i-a asigurat pe jucători că vor fi cu banii la zi în cazul în care rezultatele din primăvără vor fi cele așteptate de conducere. „Am avut o discuție cu primarul Ioan Popa și vă asigurăm de corectitudinea noastră. Veți avea banii la timp, iar condițiile pe care le aveți acum vor fi îmbunătățite.”, a mai adăugat Bobar.
Suporterii primesc și un motiv de bucurie, în sensul în care se va încerca schimbarea statutului clubului, pentru ca rossonerii să aibă drept de promovare în sezonul viitor. „De la anul vrem să schimbăm și statutul clubului și să încercăm să ne punem un alt obiectiv, unul și mai îndrăzneț: play-off-ul. Ne dorim să avem drept de promovare!”, a încheiat Cristi Bobar.
JCS-Ștefan Moraru