CARANSEBEȘ – Potrivit municipalității caransebeșene, la nouă creșă finanțată de Compania Națională de Investiții se realizează ultimele retușuri înainte de recepția la terminarea lucrărilor. Construcția ridicată în zona Racovița va găzdui peste 75 de copii preșcolari, care vor beneficia de cele mai bune condiții!
Chiar zilele trecute, primarul Felix Borcean își exprima speranța că în această primăvară, creșa va fi inaugurată. „Creșa din Racovița este aproape finalizată, eu am speranța că în luna martie, dacă nu chiar mai repede, vom avea inaugurarea ei. Va avea doar parter, va fi dotată cu panouri solare și fotovoltaice, pe un teren de 9.000 de metri pătrați se vor amenaja spații verzi, locuri de joacă și de parcare.”, spunea edilul Caransebeșului despre construcția în valoare de peste 12 milioane de lei, cu o capacitate de 75 de locuri.
Inițial, creșa trebuia finalizată în 2024. Ulterior, constructorul desemnat de CNI, o firmă din Turnu Măgurele, care a subcontractat apoi lucrările unei societăți din Caransebeș, a avansat ca termen de finalizare a lucrărilor toamna lui 2025, însă cum socoteala din târg nu se potrivește aproape niciodată cu cea de acasă, creșa va fi inaugurată de abia în 2026. Dar cum ar spune unii, mai bine mai târziu decât niciodată…
JCS-L.A.
