Caraş-Severin, Romania

Evenimentul cuprinde cea de-a 34-a Conferinţă Naţională de Mecanica Solidului, organizată în colaborare cu Academia de Ştiinţe Tehnice din România şi cea de-a IX-a Conferinţă Internaţională „Acustică. Vibraţii“, organizată în parteneriat cu Societatea Română de Acustică, Institutul de Cercetări pentru Echipamente şi Tehnologii în Construcţii Icecon S.A. şi Asociaţia Generală a Inginerilor din România – AGIR.

În deschiderea ciclului de conferinţe, eveniment ce s-a desfăşurat ieri, 16 septembrie, în incinta Sălii Multimedia „Constantin Gruescu“ a universităţii reşiţene, Petre P. Teodorescu, membru al comitetului ştiinţific al „Romanian Journal of Acoustics and Vibration“ a relatat o scurtă istorie a Conferinţei Naţionale de Mecanica Solidelor ajunsă în acest an la cea de-a 34-a ediţie.

Astfel, prima conferinţă a avut loc la Petroşani în anul 1977, iar până în 1990, această adunare s-a desfăşurat sub titulatura de „Consfătuire de Mecanica Solidelor“. „Este interesant faptul că printre aceste conferinţe, două ediţii, în 2000 şi 2007, s-au ţinut la Chişinău sub denumirea de «Conferinţă Naţională de Mecanica Solidului». La Reşiţa suntem pentru prima dată în acest cadru“, a declarat Petre P. Teodorescu. De asemenea, în fiecare an, Conferinţă Internaţională „Acustică. Vibraţii“ se desfăşoară împreună cu conferinţa de mecanica solidelor, manifestări ce cuprind lucrări importante în domeniu, cu aplicabilitate imediată.

Tot în deschiderea ciclului de conferinţe „Systems & Structures“ a fost prezentată revista Romanian Journal of Acoustics and Vibration, RJAV, editată în limba engleză. Lucrarea ce are drept domeniu de activitate acustica şi vibraţiile urmează a fi acreditată în acest an şi va ajunge şi în universităţiile din Europa.

Lavinia Predescu