Caraş-Severin, Romania


Dacă până acum criza financiară
părea să ţină mai mult de
panică şi de speculaţii decât de
realitate, lucrurile stau cu totul altfel.


Comercianţii se plâng de faptul că,
deşi la începutul lunii ianuarie se
aştau ca vânzările să scadă,
pentru ca mai apoi lucrurile să revină pe
făgaşul normal, nici acum, în
februarie, situaţia nu e prea roz.


Nici în privinţa şomajului, care ne-a
obişnuit cu creşteri halucinante în
lunile decembrie şi ianuarie – mai ales
în construcţii şi turism –
lucrurile nu stau mai bine. După ce în
decembrie 2008 şi în ianuarie 2009 am
asistat la o explozie de şomeri, 586 de
cărăşeni rămânând pe
drumuri în urma concedierilor colective, acum
avem de-a face cu o prelungire a fenomenului.


Alţi 163 de oameni vor fi daţi afară
în lunile februarie şi martie: 66 din 294 de
la Cet Energoterm Reşiţa, şapte din 16
de la Metal-Inox, zece din 18 de la
Anotimpuri-Prodexim, toţi cei patru ai SC Daniel
SRL, 29 din 654 de la Confecţii Reşiţa,
18 din 93 de la Arantronic Ro SRL (toate în
februarie) şi 29 din 1.198 de la TMK (în
februarie, plus alţi 200, din 13 mai).


Mai tragic este că în spatele acestor cifre
se ascund familii, care şi până acum
trăiau la limita subzistenţei…