Caraş-Severin, Romania

OȚELU ROȘU – ACS Complex Gym Oțelu Roșu a participat la Campionatul Național Freestyle de kickboxing și a obținut rezultate foarte bune prin sportivii săi!

Andreea Florea a obținut de două ori locurile I (k1+freestyle kick), Ionela Geantă locul 1 (k1), Andrei Carebia locul 1 (k1 light), Marcus Lungu locul 2 (k1, la categoria -80 kg), Maria Puiulescu s-a clasat pe locul 2 (k1), Alexandru Carebia a luat medalia de argint (k1), iar Samuel Lucaci a luat bronzul (k1). Marcus Lungu a depășit categoria de -60 kg, a avut 61,5 kg și nu a mai fost o categorie disponibilă decât la -80 kg open.

„Trebuie să mulțumesc părinților care au facut posibilă această deplasare și bunului Dumnezeu că a avut grijă de noi ca întotdeauna! La această competiție au fost prezente 57 de cluburi și 434 de sportivi. Cu 3 campioni naționali și 3 vicecampioni naționali, dintr-un lot de 7 sportivi, considerăm că am reprezentat cu cinste și onoare orașul și județul nostru!”, a spus antrenorul Adrian Lungu.

JCS-Ștefan Moraru