Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Potrivit Companiei Naționale de Investiții, acesta a fost ales din patru asocieri de firme care au participat la licitație. Deocamdată, numele constructorului nu a fost făcut public, așteptându-se eventualele contestații!

Bazinul didactic și de agrement va fi construit chiar în incinta ștrandului din Parcul Teiuș, suma pusă pe masă de CNI pentru proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică fiind de peste 20 de milioane de lei. De altfel, primarul Felix Borcean a fost zilele trecute la București, unde a discutat chiar pe această temă cu cei de la CNI.

„La București am fost la CNI și am apăsat puțin pedala de accelerație, ca să spun așa. La bazinul de înot s-a făcut o procedură de licitație, avem un câștigător și ar trebui să se vadă niște rezultate în anul acesta. Zona din interior unde se va lucra va fi îngrădită, nu va fi afectată activitatea din restul ștrandului, adică nu vor avea de suferit cei care doresc să vină la ștrand în această vară și nici în cea următoare, probabil. Un pic de restricții vor fi, accesul cu siguranță nu va mai fi spre zona aceea verde din partea dreaptă a ștrandului. Dacă ar fi să mă iau după proiect, acei arbori mari (din zona care dă în aleea spre halta Teiuș-n.r.) nu ar trebui să dispară!”, a precizat primarul Caransebeșului, potrivit căruia Primăria Caransebeș a predat deja către CNI amplasamentul pentru noua investiție care ar trebui finalizată în 24 de luni.

Cele patru asocieri de firme care s-au înscris la licitație au fost: MBS GROUP (Lider) – CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS; BAICULESCU CONSTRUCT (Lider) – SC NEO STRUCTURAL ENGINEERING SRL – PROMOTAS SRL – MEDROMTEHNOLOGY; CONCELEX (Lider) – CONCELEX ENGINEERING – SRL – QUADRATUM ARCHITECTURE și BEST CHANCE (Liderr) – SCUAR – IMOBILIARE SOLUTION GROUP SRL.

Reamintim că noul bazin de înot de la Caransebeș va avea dimensiunea de 25 m x 15,4 m, va fi prevăzut cu 6 culoare și va avea o adâncime de 1,8 m, iar în zona etajului va beneficia și de gradene pentru spectatori cu o capacitate de 124 de locuri, o sală de forță și una pentru gimnastică aerobică, dar și vestiare pentru public și antrenori. Au fost prevăzute și 40 de locuri de parcare, din care patru pentru persoane cu dizabilități și două pentru microbuze.

JCS-R.M.