Ziua Mondială de Luptă împotriva HIV/SIDA, ce a deschis luna decembrie, a repus pe tapet o serie de probleme care privesc publicul general, nu doar persoanele afectate direct. Potrivit lui Carmen Ivan, din cadrul Departamentului de Promovare a Sănătăţii, al Direcţiei de Sănătate Publică, problema confidenţialităţii este una serioasă atunci când vorbim despre persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA.
Şi ea trebuie discutată pe două paliere, pe cel al copilului afectat, care a devenit adult, şi care trebuie să aibă o anumită conduită prin care să nu transmită mai departe virusul, precum şi pe cel al copiilor care nu sunt afectaţi, care trebuie să aibă o conduită de toleranţă, de înţelegere a celor care au această afecţiune şi care să nu-i excludă pe aceştia din colectivitate. De-a lungul timpului, chiar şi cifrele oficiale în domeniu sunt suficient de îngrijorătoare, gândindu-ne la ireversibilitatea infecţiei.
La nivel de judeţ, în 2008, se înregistrau trei noi cazuri de infectare cu HIV, rămânând în evidenţă 196 de persoane, precum şi trei noi cazuri de îmbolnăvire cu SIDA, rămânând în evidenţă 97 de persoane şi fiind înregistrate trei decese. În 2009, se înregistrau nouă cazuri noi de infectare cu HIV, rămânând în evidenţă 202 persoane afectate, precum şi alte trei cazuri noi de îmbolnăvire cu SIDA, rămânând în evidenţe 100 de persoane, fiind înregistrate şi patru decese. În primele luni ale anului 2010, au fost înregistrate opt cazuri noi de îmbolnăvire cu HIV, rămânând în evidenţă 210 persoane afectate, fiind depistate două cazuri noi de îmbolnăvire cu SIDA, rămânând în evidenţă 102 persoane. Situaţia deceselor nu a fost încă întocmită…
Problema transmiterii se pune totodată din cauza discriminării, cei afectaţi fiind tentaţi să păstreze secretul, pentru a nu avea de suferit în societate. De asemenea, potrivit lui Carmen Ivan, mai există două modalităţi de transmitere de la mamă la făt sau copil, una dintre ele în timpul sarcinii, iar cea de-a doua, la alăptare.
„Mama-şi condamnă copilul!“, a exclamat Petrică Agape, preşedintele Asociaţiei reşiţene „Inocenţă şi Speranţă“. „Medicul o avertizează, dar ea decide dacă îşi ia tratamentul în timpul sarcinii, prevenind astfel transmiterea virusului de la mamă la făt, a explicat Carmen Ivan. Iar în privinţa alăptării, mama are acest drept! Nu o poţi obliga să renunţe la acest drept, chiar dacă astfel se transmite şi virusul, la fel cum nu poţi obliga pe cineva să ia tratamentul“…
Aşadar, potrivit oficialilor, încă mai există cazuri de transmitere a acestei crunte afecţiuni de la mamă la făt sau la copil, deşi medicina modernă poate împiedica producerea acestui lucru.
Antoniu Mocanu
