REŞIŢA – Sîmbătă şi duminică, între orele 09.00-18.00 circulaţia pe bulevardul A.I.Cuza din Reşiţa va fi închisă pe sectorul dintre bulevard şi intersecţia cu străzile Moise Groza, Sportului, N.Titulescu, şi N.Bălcescu, datorită concursului interjudeţean de karting „Cupa Caraşului”, competiţie organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin şi Palatul Copiilor şi Elevilor Reşiţa.
Acest concurs a ajuns la cea de-a VIII ediţie şi în fiecare an publicul a fost numeros pentru a privi îndemânarea participanţilor în conducerea vehiculelor pe patru roţi. Pentru prevenirea evenimentelor rutiere pe drumurile publice şi menţinerea climatului de siguranţă publică, poliţiştii vor fi prezenţi în acest sfârşit de săptămână şi în zona turistică Crivaia – Gărâna – Trei Ape pentru a asigura buna desfăşurare a concursului Banat Montain Bike Maraton, competiţie organizată de asociaţia Bike Attack din Reşiţa şi care este la cea de-a VIII-a ediţie şi Festivalului de Folk.
Întrucât în zonă sunt aşteptaţi aproximativ 500 de persoane atât participanţi, cât şi spectatori, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa – Biroul Rutier şi Secţia Poliţie Rurală vor fi prezenţi pentru supravegherea şi dirijarea traficului astfel încât să se evite ambuteiajele şi blocarea circulaţie, dar şi pentru prevenirea oricărui eveniment negativ.
Conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, fără permis de conducere sau încălcarea oricărei reguli de circulaţie şi ordine publică nu vor rămâne nepedepsite de oamenii legii. Maratonul este un eveniment de masă care promovează ciclismul montan – „mountain biking”, regiunea Banatului Montan, zonă favorabilă traseelor de ciclism montan precum şi activităţile de petrecere a timpului liber prietene cu natura. Probele sunt organizate pentru toate grupele de participanţi de la cei mai puţin experimentaţi până la cei specialişti care au mai participat la astfel de evenimente şi poate au şi câştigat.
