Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Timp de o săptămână, începând de miercuri 26 iunie și până în 2 iulie, inclusiv, circulația rutieră va fi închisă pe întreg perimetrul dedicat manifestărilor ocazionate de Zilele Reșiței, informează Primăria Municipiului. Mai precis, este vorba despre segmentul de la intersecția Bulevardului Republicii cu Strada Făgărașului până la ieșirea către cartierul Câlnic, la intersecția Bulevardului Republicii cu Calea Timișoarei!

„Am pregătit o ediție în care ne vom bucura de orașul nostru și oamenii săi, cu super concerte, mari artiști, premierea elevilor olimpici, folclor autentic și voie bună. Horia Brenciu & HB Orchestra, Laura Lavric, Ramona Vița, Roxana Mag, Nicu Novac, Borko Radivojevic & Orkestar/Serbia, ansamblurile „Vântuleț“ și „Doinița“ din Bălți/Republica Moldova, Ioana Ignat, R.U.A. și mulți alții, vor urca pe scenă în aplauzele unui oraș întreg.“, anunță organizatorii ediției din acest an a Zilelor Reșiței.

„Vineri și sâmbătă (28-29 iunie), colegii de la T.U.R. vor suplimenta și prelungi programul de funcționare. Astfel, se vor pune la dispoziția publicului 2 autobuze cu plecare din stația Kaufland la orele 23:30, respectiv 00:00 (miezul nopții).“, mai precizează comunicatul Primăriei.

JCS-Walter Fleck