Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Joi a fost aprobat Planul operativ de acțiune pentru iarna 2015 – 2016, pe rețeaua de drumuri naționale și județene

Planul a fost prezentat în ședința Colegiului Prefectural, însă prefectul județului, Nicolae Miu Ciobanu, este de părere că există diferenţe între situaţia prezentată şi cifrele reale.

„Analizând informările care ne-au fost trimise înainte de ședința Colegiului Prefectural, eu consider că unele din ele nu sunt realiste, având în vedere stocurile de carburanți care ar trebui să existe în substații. Atunci când vine sezonul rece nu mai avem de unde să facem rost de carburanți și material antiderapant necesar. Sunt convins că atât cei de la Drumuri județene, cât și cei de la Drumuri naționale vor fi în măsură să intervină, după acțiunile pe care le vom întreprinde, astfel încât să putem să asigurăm viabilitatea drumurilor din Caraș-Severin, când natura ne va încerca”, a precizat prefectul.

Ca atare, s-au impus soluții pentru ca acest an să nu îi găsească descoperiți pe cei responsabili de asigurarea unui trafic fluent. „Am ajuns la concluzia că este strict necesar și obligatoriu ca în perioada imediat următoare, până la data de 1 noiembrie să facem verificări în stațiile de deszăpezire care sunt amenajate la nivelul județului și să aflăm dacă stocurile de carburanți și de material antiderapant, dar și dotările cu utilajele necesare sunt aceleași cu cele trecute în evidențele scriptice. La controlul ce va demara săptămâna viitoare va fi prezent și un reprezentant al Instituției Prefectului, pentru a se convinge că există organizarea necesară și iarna nu ne va lua prin surprindere”, a adăugat Nicolae Miu Ciobanu.