Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Primarul Ioan Popa a explicat, în mare, pe cine şi de ce va da afară, după aprobarea noii organigrame.

O nouă şedinţă ordinară a Consiliului Local Reşiţa s-a încheiat, marcând începutul normalităţii şi înţelegerii între aleşii urbei. Proiectele au fost aprobate fără certuri, fără contre, iar atmosfera de lucru a fost destinsă. Şi, aşa cum promitea primarul Ioan Popa, printre primele proiecte de pe ordinea de zi s-a aflat şi noua organigramă a municipalităţii.

Câte posturi sunt, comparativ cu cea existentă? Ioan Popa explică: „Sunt mult mai puţine! Noi am avut, împreună cu secţiile: de reparaţii drumuri, de sport, fotbalul în speţă, şi cu SRL-urile pe care le avem: Pieţe, Termoserv, undeva la 890 de persoane angajate. În organigramele vechi cumulate, erau 50, chiar 70 de posturi vacante care nu erau ocupate. În noua organigramă am făcut cel puţin două lucruri importante. Primul e că am introdus în aparatul Primăriei Direcţia de Patrimoniu, ca s-o avem sub control şi să ştim exact ce se întâmplă cu terenurile, clădirile pe care le-am dat în chirie, în concesiune, în administrare şi aşa mai departe. Pentru că vreau să am control pe ele! Acolo era o altă entitate, era ca o altă primărie în primărie, în care fiecare făcea ce voia şi nouă ne aduceau la aparat pur şi simplu nişte documente de semnat ca primarul. Al doilea lucru important este că am identificat o serie de poziţii în organigrame de care nu avem nevoie şi vom coborî practic totalul angajaţilor Primăriei cu 70 de oameni care vor pleca şi cu încă vreo 70 de oameni care nu sunt, erau poziţii vacante, dar le-am închis. Cu alte cuvinte, vom coborî numeric de la 890, pe la vreo 740 de persoane. Spun asta cu bucurie şi cu mândrie pentru că duminică (23 aprilie, n.r.) am petrecut vreo patru ore cu Ilie Bolojan, primarul Oradei, chiar la el în Oradea, şi am aflat că dânşii au 760 de angajaţi cu tot cu externi. Deci cobor sub Oradea cu vreo 20 de persoane, într-adevăr cu un buget de trei-patru ori mai mic”.

Legat de cele 70 de persoane care vor trebui să plece, edilul a ţinut să precizeze că sunt din toate sectoarele, şi ar fi greu de enumerat, însă „în primul rând vorbim de paznici. Şi aici situaţiile erau destul de hilare. Am paznici aici, la sediul Primăriei, dar nu am paznici la Direcţia de Taxe şi Impozite, unde chiar am bani, am seifuri. Acolo am alarmă şi urmărire video, iar aici nu prea păzesc decât nişte tablouri şi documente. Am paznici la Cinema Dacia, la Bazinul de înot, la Blocul 800 unde, culmea, e şi o chestie anecdotică. Am cerut de patru luni să se întâlnească asociaţia celor care trăiesc acolo, convieţuiesc împreună cu noi, şi să găsim o soluţie să plătim aceşti patru paznici împreună. Pentru că mă costă cam 8.000 de lei pe lună! Şi acolo, slavă Domnului, sunt notari, mediatori, companii, medici, avem Netexul, Cartea Funciară. Nimeni nu vrea să pună bani! A, nu? Îi scoatem afară! Şi las blocul deschis şi să intre cine vrea! Noi ne închidem zona noastră de la etajul 3, ne-o securizăm cu alarma şi restul nu ne mai interesează. Dacă nu se înţelege că trebuie să convieţuim împreună şi să plătim toţi pentru un serviciu, atunci ne retragem“.