REŞIŢA – Tot mai multe cazuri de braconaj apar în perioada de toamnă, cu precădere în apropierea ariilor protejate.
Zilele trecute, o ciută rănită în apropierea teritoriului administrat de Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa a ridicat câteva sprâncene.
Potrivit unor surse din Poliţie, a fost deschis dosar de cercetare cu toate că medicul veterinar care a examinat căprioara nu a găsit – oficial – urme de împuşcătură pe trupul acesteia. Dar este la fel de adevărat faptul că, în timpul acţiunilor desfăşurate de oamenii legii în acel moment, în zona respectivă au fost găsite câteva persoane de la care au fost confiscate – tot pentru cercetări – mai multe arme de vânătoare.
Unele voci susţin că ciuta ar fi fost găsită la vreo 300 de metri de limita ariei protejate, altele că acela este locul unde a fost găsită şi că ar fi alergat dinspre aria protejată unde, potrivit legii, portul de armă este interzis cu desăvârşire. Ciuta a fost găsită de către Adam Măran, membru al Asociaţiei de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Codrenii Văii Caraşului, care se afla în patrulare împreună cu un ranger al parcului. „Am văzut, pe marginea drumului, o aglomeraţie de oameni. Am coborât din maşină şi am observat ciuta rănită, la vreo 300 de metri de parc, ce era urmărită de trei câini fără semne de identificare“, ne-a spus Măran.
Cei doi, membrul asociaţiei şi rangerul parcului, au luat legătura cu ocolul silvic din zonă şi cu asociaţia şi au raportat incidentul Poliţiei.
„A sosit un echipaj complet al Poliţiei, şi, după ce am văzut că încep să se ia măsuri, eu şi colegul ne-am retras. Sunt vânător, dar prefer să nu decid eu dacă ciuta, care fătase, era rănită de un glonţ sau din alt motiv. Putea fi vorba de vânătoare la distanţă, după care, hăituită de câini care s-au luat după mirosul de sânge“, a mai adăugat Adam Măran. Localnicii din zonă spun că, în ziua precedentă, în zonă ar fi avut loc deschiderea oficială a sezonului de vânătoare la mistreţi.
„Toţi vânătorii sunt pe teren pentru că, din 15 septembrie, s-a deschis sezonul la mistreţi şi la căprior, şi toate grupele au primit plan de recoltă. Am aflat de la Oraviţa că acea ciută rănită se afla între două fonduri de vânătoare. Rămâne în seama poliţiştilor să descopere dincotro venise. Sunt urme de sânge, nu poate fi foarte dificil. Dacă se descoperă că cei care au rănit ciuta nu aveau autorizaţie, e clar braconaj“, ne-a spus Mircea Ciobanu, directorul AJVPS Caraş-Severin.
„În cursul zilei de 18 octombrie a.c., poliţiştii din Oraviţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că o ciută a fost găsită decedată pe albia râului Călugăra. Medicul veterinar, la efectuarea necropsiei, nu a identificat elemente de împuşcare a animalului. La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare care a identificat cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 19 şi 59 de ani. De la aceştia, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor cinci arme de vânătoare şi mai multe cartuşe. În prezent se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj“, este poziţia oficială a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.
