REȘIȚA – Oamenii nu știu niciodată ce să facă cu încrederea pe care le-o acorzi, dar mereu vor găsi o cale să îți folosească slăbiciunile. De aceea, eu niciodată nu am fost pregătită să dau nas cu stropii de noroi ce sar din bălțile Facebook-ului, ale rețelelor de socializare, în general. Îmi ajung stropii de noroi din viața reală. Parcă știu mai bine să îi gestionez!
Nu sunt ipocrită să nu îmi dau seama că Internetul şi tehnologia înseamnă evoluţie, dar să recunoaştem că aşa, ca oameni, suntem în plină decădere. Avem tot mai mult tendinţa de a folosi greşit această tehnologie şi de a transforma avantajele ei în dezavantaje. Nici măcar nu observăm cum ni se accelerează viaţa şi cât de obositor este totul. Nebunia postărilor continue este apăsătoare. Sigur că poți posta evenimente din viață, poți posta anumite trăiri, lucruri care îți fac bine, dar toate cu o limită. De unde să ştiu eu cine eşti tu cel din spatele conturilor şi vieţii online? Sunt exagerate demonstrațiile de a arăta o viață plină de huzur. Nimeni nu are o viață perfectă. Sunt exagerate distribuirile acelor clipuri în care nu știu ce pseudovedetă vorbește despre trăiri cool. Și mă amuză cei cărora li se pare deosebit ce spun alții! De ce? Probabil pentru că mulți nu pot gândi singuri sau dacă o fac, nu își pot asuma efectele unor astfel de gânduri în viața reală.
Parcă prea mulţi oameni nu mai aşteaptă nimic de la nimeni, de la viaţă, de la ziua de mâine. Blazarea aceasta, căreia îi putem da diverse forme, de la lipsa poftei de muncă până la lipsa bucuriei de a te uita spre Cer, este cauzată tocmai de faptul că dăm importanţă lumii exterioare, lumii virtuale de pe rețelele de socializare şi uităm de lumea din noi. Cea care contează de fapt, care ne ajută să trecem peste multe. Dacă am privi mai mult în lumea interioară, am realiza că starea de bine constă în atitudinea pe care vrem să o avem faţă de noi, de cei din jur, faţă de viaţă…
Oricum, îmi rămâne speranţa că într-o zi fiecare om va realiza că emoţiile reale nu au nimic în comun cu cele trimise de pe o tastatură, că o cafea nu are nici gust, nici miros într-o poză, că răsăritul are altă strălucire doar pe cerul real… Sper ca fiecare dintre noi să realizeze că www sau Facebook nu înseamnă totul, că lacrima nu o poate şterge o bucată de ecran, că amintirile, la fel ca și frustrările, trebuie să freamăte în suflet și nu pe un display, că zâmbetul înfloreşte doar în faţa unei priviri, că doar o îmbrăţişare adevărată atinge sufletul…
Mă emoţionează micimea noastră în măreţia Universului. Și chiar și momentul în care citiți ceea ce scriu este doar atât: un moment în care doar Universul nu are limite. Sigur, zilnic trăim momente în care ne bucurăm, ne întristăm sau suntem impresionaţi. Mereu ceva sau cineva ne lasă urme în suflet. Acestea sunt doar câteva dintre emoţiile care trădează. Și v-am mai spus că pentru fiecare îmi doresc ca singura trădare care să vă placă în viaţă să fie aceasta: a emoţiilor…
JCS-Nina Curița
