Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – … Reșița își permite un bazin de înot, care va continua să funcționeze, după cum ne asigură Ioan Popa, primarul Reșiței!

În vreme ce SPA-urile, piscinele și aquapark-urile câștigă teren, bazinele de înot rămân în urmă sau se închid. Nu de alta, dar întreținerea lor este extrem de costisitoare, împovărătoare pentru centrele mici. Acesta este și unul dintre motivele pentru care municipalitatea reșițeană a decis ca, în locul Bazinului 7 Noiembrie, să se amenajeze un centru multifuncțional.

În sprijinul ideii, primarul Reșiței, Ioan Popa, a decis să facă publică factura la gaz a bazinului de înot din Govândari: „Pun această copie a ultimei facturi de gaz de la Bazinul Olimpic, pentru acele persoane ce comentau decizia noastră de a ne limita la un bazin de înot și transformarea bazinului din Luncă într-un centru multifuncțional, evident pe fonduri UE! Reșița își permite un bazin de înot și acesta va funcționa indiferent de lipsa de predictibilitate a furnizorilor de energie!ׅ“. Și, evident, în pofida costurilor ridicate. Potrivit facturii, totalul de plată pentru luna noiembrie 2021 a fost de 164.076,03 lei, aferent unui consum de peste 211 mii de kWh.

Locul bazinului din Luncă va fi luat de centrul multifuncțional, în care se investesc peste 22 de milioane de lei. Obiectivul și zona adiacentă a acestuia vor cuprinde în special terenuri și spații destinate activităților sportive, de relaxare și recreere, plus parcările necesare.

JCS-Antoniu Mocanu