Caraş-Severin, Romania


Serviciul de Investigaţii Fraude din cadrul
Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad
a demarat verificări de amploare la societatea din
cauza căreia 38 de muncitori români au fost
păcăliţi să meargă în
Olanda, pentru a lucra în serele de acolo.
Deşi, până în momentul de
faţă, poliţiştii nu au putut
stabili vinovăţia celor de la Job Direct, au
luat la puricat actele firmei descoperind mai multe
nereguli.


„Vom demara cercetările pentru
săvârşirea infracţiunii de
evaziune fiscală. Oamenii care doreau să
plăce la muncă au plătit transportul
prin intermediul firmei de intermediere care a facturat
prin intermediul Transilvania Transport din Ineu,
societate care la rândul său a plătit
firma care a efectuat transportul propriu zis.


Dacă în mod normal, drumul costa 1.000 de
euro, cum fiecare firmă şi-a pus adaos
comercial, s-a ajuns ca transportul să coste 5.000
de euro”, ne-a declarat comisarul-şef
Nicolae Bătrân, şeful Serviciului
Investigaţii Fraude. Se vor face verificări
şi în ceea ce priveşte încasarea
asigurărilor de sănătate, deoarece
poliţiştii au descoperit că oamenii au
plătit câte 160 de lei, fără a li
se da vreo chitanţă.


„Am luat legătura cu şeful biroului
Europol şi cu ataşatul pentru Afaceri Interne
de la Haga, deoarece vrem să vedem dacă firma
din Olanda care trebuia să asigure locurile de
muncă există. Patronul de la Job Direct ni se
justifică că partenerii olandezi i-au
făcut o comandă falsă, pentru a-l
discredita, având în vedere că
în Arad concurenţa e mare în acest
domeniu de activitate. Noi vom continua însă
verificările pe linie de evaziune
fiscală”, mai spune Bătrân.

Despăgubiţi


În ceea ce-i priveşte pe românii care
odată ajunşi în Olanda au constatat
că nu au niciun loc de muncă, la
întoarcerea în ţară li s-a
restituit câte 200 de euro. Mai marii
societăţii de intermediere au semnat cu ei un
contract prin care se obligă să le
găsească de lucru în
străinătate, fără a percepe nicio
taxă şi să suporte contravaloarea
transportului, până la 150 de euro. „O
parte dintre muncitori sunt arădeni, dar au fost
şi persoane din Harghita, Carei şi din alte
zone din ţară”, a mai spus
Bătrân.

Mulţumiri pentru
poliţişti


Poliţiştii au aşteptat toată noapte
de vineri spre sâmbătă sosirea
autocarului din Olanda, pentru a discuta cu
păgubiţii. Trebuie spus că înainte
de a pleca spre case, oamenii au mulţumit celor de
la Investigaţii Fraude pentru sprijinul acordat.
„Toţi cei care apelează la serviciile
unor astfel de firme, trebuie să fie mult mai
atenţi înainte de a plăti şi de a
pleca la drum. Îi sfătuim pe oameni să
ceară dată suplimentare, pentru a nu risca
să ajungă în străinătate
şi să rămână acolo şi
fără slujbă şi fără
bani”, a încheiat Bătrân.

L.S.