Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Reşiţa a avut parte miercuri de un eveniment mai puţin obişnuit pentru viaţa urbei, şi anume ceremonialul militar de înmânare a steagului de identificare a Centrului Militar Judeţean, ce s-a derulat în curtea instituţiei. Momentul a fost precedat de un ritual militar săvârşit de preotul Nicolae Mirişan, cel care a păstorit municipiul de pe malurile Bârzavei.

„La aniversarea celor 45 de ani de la înfiinţare, pentru că centrele militare judeţene s-au născut odată cu judeţele, în februarie 1968, Ministerul Apărării Naţionale a hotărât ca unităţilor care sunt neluptătoare, adică sunt unităţi de generare/regenerare, să li se înmâneze câte un steag de identificare. Deci, cu acest prilej, am primit steagul de identificare“, a precizat col. Ion Pasăre, comandantul CMJ Caraş-Severin.

La acest ceremonial a participat şi col. Mircea Cosor, comandantul Centrului Militar Zonal Timiş, garda de onoare a fost adusă de Batalionul 183 Artilerie din Lugoj, iar fanfara militară de la Timişoara, de la Brigada 18 Infanterie. Printre cei care au onorat invitaţia la eveniment s-au numărat şi prefectul judeţului, Silviu Hurduzeu, subprefectul Ioan Anton Paulescu şi vicepreşedintele CJ Ilie Iova.

Ulterior ceremonialului militar s-a desfăşurat, potrivit comandantului CMJ, evenimentul aniversar propriu-zis, de marcare a celor patru decenii şi jumătate de existenţă a instituţiei. Au fost emise diplome şi plachete omagiale şi aniversare, ce au fost acordate cadrelor militare şi civililor care au lucrat de-a lungul anilor în centrul militar, dar şi reprezentanţilor administraţiei publice locale şi celorlalte instituţii cu care CMJ a cooperat în ultimii ani. Dacă persoanele care au activat în centrul militar şi-au primit distincţiile în incinta CMJ, partenerii din celelalte instituţii au fost răsplătiţi într-un cadru oficial, sub cupola palatului administrativ judeţean.

Potrivit col. Ion Pasăre, centrul militar nu se ocupă doar de recrutarea tinerilor pentru studiile militare şi de promovarea profesiei militare, ci şi de pregătirea persoanelor cu atribuţii pe linie de ordine publică şi mobilizare din instituţiile publice, precum şi de completarea cu resurse umane şi materiale a unităţilor militare din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Antoniu Mocanu