Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Chiar dacă s-au făcut negocieri, chiar dacă s-a muncit la pregătirea unui nou sediu, Grădiniţa PP7 pare să fie o problemă eternă. E tot în chirie la UCMR, iar noul sediu e tot în construcţii! 

S-a clădit, s-a ruinat, s-a aşteptat, iar în martie 2018 se anunţa reînceperea lucrărilor. Nu mai puţin de 10,5 milioane de lei era bugetul total al investiţiei, dintre care aproximativ 10,1 o reprezenta alocarea din bugetul Ministerului Dezvoltării (prin PNDL), pentru continuarea lucrărilor la Grădiniţa cu program normal, prelungit şi creşă din cartierul Moroasa. Şi chiar dacă se aştepta ca anul acesta grădiniţa să-şi deschidă porţile şi să funcţioneze normal, bugetul a fost depăşit şi se caută noi suplimentări. Plus că trebuie găsită finanţare pentru dotările necesare.

Totuşi, cea mai nouă grădiniţă se va deschide, însă doar parţial, toamna aceasta, cu mobilier vechi. „Grădiniţa în care suntem în chirie la UCMR rămâne încă funcţională, a precizat Ioan Popa, primarul municipiului Reşiţa. În grădiniţa nouă o să mutăm doar câteva grupe din grădiniţe pe care le avem acum în modernizare. Deci o folosim ca Jolly Joker pentru o perioadă de timp. Ea nu va fi dotată în integralitatea ei. Este foarte mare, are peste 2.300 de metri pătraţi. Urmează să accesăm fonduri europene inclusiv pentru dotările acestei grădiniţe. Pentru moment, o să mutăm mobilierul din grădiniţele pe care le renovăm. (…) De acum, din 15 septembrie, de la două grădiniţe care intră în modernizare“.

JCS-A.M.