BĂILE HERCULANE – Este un nou semnal de alarmă vizavi de starea de ruină a staţiunii de pe Valea Cernei, soluţia Primăriei Băile Herculane fiind amenda şi supraimpozitarea!
Aflându-se în staţiune, chiar în prima zi a noului an, prof. univ. Gheorghe Popovici, cunoscut promotor al culturii şi turismului din Căraş-Severin, şi-a exprimat dezamăgirea în legătură cu starea deplorabilă în care se află deja de prea mult timp unele obiective balneare, turistice şi de patrimoniu: „Cât de prăpădiți putem fi?! Timp de 30 de ani, am lăsat să se ruineze «cea mai frumoasă stațiune din Europa», Băile Herculane. La 1 ianuarie 2021 Băile Austriece stau să cadă, Izvorul de Stomac, plin de gunoaie şi cu scurgerea năruită și înfundată, din Baia Hebe a rămas doar un schelet, Coridorul de peste Cerna distrus, Vila Elisabeta (Sissi) e în paragină și minunatul centru al staţiunii, unde se dansa «Valsul Băilor Herculane», își plânge soarta … Ne-au rămas doar «gropanele» cu apele tămăduitoare. Până când, oameni din Banat? Până unde, oameni din România?“.
Dată fiind precuparea autorităţilor, atât la nivel local cât şi guvernamental, pentru rezolvarea unora dintre problemele stringente, revigorarea turismului post-pandemic fiind prioritară, există proiecte în acest sens, cum este, de pildă, reabilitarea Vilei Elisabeta, pe care o menţionează profesorul Gheorghe Popovici. Reamintim că această clădire de patrimoniu beneficiază de o finanţare nerambursabilă de 2 milioane de euro, prin granturile SEE 2014 – 2021 din cadrul programului RO-CULTURA, implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului, contractul de finanţare fiind semnat anul trecut online de primarul Cristian Miclău, la finele lunii septembrie.
Aşadar, unele lucruri care ţin de administraţia locală ar putea încet, dar sigur, să readucă strălucirea de odinioară a staţiunii, altele însă, care menţin, din păcate, starea de ruină, nu pot fi rezolvate imediat: „N-aş fi vrut să comentez pe tema asta, a declarat primarul Cristian Miclău, fiindcă se ştie de foarte multă vreme care este situaţia. Noi, la nivelul Primăriei ne-am ocupat, am supraimpozitat toate clădirile cu până 500 la sută, am făcut toate demersurile necesare, însă dacă nu se repară e din cauza situaţiei juridice. Totul este incert, există sechestru asigurator de la DIICOT, DNA, de aceea nu se repară nimic, nu există autorizaţie. Până nu se finalizează procesul, nici investitorul nu îşi pune banii dacă ştie că poate să-i ia înapoi Statul aceste clădiri. Deci, majoritatea clădirilor care se află în paragină nu sunt multe, le putem număra pe degete, dar sunt proprietăţi private. Tot ce poate să facă Primăria este să dea amendă şi să mărească impozitele, dar atât“.
Dezamăgit, chiar revoltat pe neputinţa noastră, a tuturor, nu doar a autorităţilor locale, profesorul Gheorghe Popovici şi-a ilustrat comentariul cu fotografii realizate recent, în prima zi a noului an, 2021, acestea stârnind pe pagina sa de Facebook discuţii polemice.
JCS-Alexandra Gorghiu
FOTO: Gheorghe Popovici