REŞIŢA – Măsura 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole”, prin care Ministerul Agriculturii dorea finanţarea unui număr de aproximativ 1.000 de ferme de familie, nu a fost deloc atractivă pentru fermieri. Spunem asta pentru că, până la 15 august, data limită pentru depunerea cererilor de finanţare, doar 165 de fermieri aveau depuse proiecte pentru solicitarea fondurilor nerambursabile. În Caraş-Severin au fost depuse numai două proiecte.
Din acest motiv, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a obținut acordul Ministerului Agriculturii pentru o a treia prelungire a sesiunii de depunere a proiectelor, până la data de 30 august a.c. În ceea ce priveşte situaţia din Caraş-Severin, până luni, la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, se prezentaseră cu proiecte doar doi fermieri.
Conform Ministerului Agriculturii, ferma de familie produce pentru consumul propriu, iar surplusul este comercializat. Activităţile din cadrul fermei sunt realizate, în principal, de către membrii familiei. Dimensiunea economică a fermei de familie poate fi între 2 – 50 UDE (Unitate de Dimensiune Economică). Aceasta exprimă dimensiunea unei exploataţii agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploataţiei.
Roxana Bălan Nafiru