Caraş-Severin, Romania

Îmi pare rău pentru deputatul nostru, Titu Gheorghiof, că n-a ajuns ministru. Într-un fel, plăteşte şi el tribut aceloraşi sforării liberale. Zic „liberale”, dar cred că mai corect ar fi să le numim „transfrontaliere”, fiindcă nu sunt caracteristice doar PNL, ci tuturor partidelor.

Rugăm parlamentarii de Arad să încunoştiinţeze Parlamentul şi Guvernul că ţara aceasta mai are şi populaţie, iar cea mai mare parte a ei abia iese din iarnă, stoarsă şi de bani, şi de puteri. Prea privesc toţi la spectacolul politic şi prea mult uită ei de popor, de pensionari îndeobşte.

Sindicaliştii au ieşit în stradă tocmai pentru a trage semnalul de alarmă, să se îndure Puterea şi să privească, în jos, la cum mai trăieşte poporul. N-au primit din partea presei, din păcate, nici atenţie, nici sprijin. Durerea sărmanilor nu se vinde, pe când scandalul din PSD, chipul Elenei Udrea ori sinuciderea unui afacerist controversat se vând ca pâinea caldă la Moscova.

Automobile Dacia va angaja, în următorii trei ani, peste 3.000 de salariaţi. Asta, da, ştire, într-o ţară în care regula este să concediezi, nu să angajezi.

Aflăm că DNA investighează privatizarea Piscicolei Arad. Personajul vizat este Ioan Petre, care ar face parte din „reţeaua” controversatului Alexandru Bittner. Cum ar veni, Petre ăsta ar fi o verigă a unui lanţ în care sunt legaţi şi nişte foarte cunoscute personaje arădene. Şi nu neapărat cunoscute după buna lor purtare. Să urmărim ce va ieşi din investigaţia DNA.

Nu ştiu dacă aţi remarcat cât de bine se simte Ion Iliescu în criza asta din PSD, cât de zglobiu este el, cum aleargă de la sector la sector şi de la organizaţie la organizaţie. Ptiu, să nu-i fie de deochi!

Aşteptând cu sufletul la gură raportul de ţară ce va fi publicat în luna mai, Puterea trebuie să comande cantităţi sporite de distonocalm şi rudotel. De ce? Pentru că Bruxelles-ul ne anunţă că decisiv pentru soarta integăriri (ori neintegrării) la 1 ianuarie 2007 este raportul de ţară din noiembrie. Aşa că, alte palpitaţii, alte stări de încordare.

Între două meciuri ale lui „Poli”, patronul acesteia, Marian Iancu, a făcut o vizită obligatorie la DNA. Altfel, omul va fi în tribună, mâine-seară, la Steaua-„Poli”. După aceea, nici el nu ştie unde va fi.

Au zis unii, mai zic şi eu – atenţie, la ceas! Trebuie să tăiaţi o oră zilei de mâine, duminică, 26 martie. Ceea ce înseamnă că la serviciu se va merge, de luni (unii, ca noi, chiar de duminică) mai devreme cu o oră. S-a înţeles?
Tristan Mihuţa