CARANSEBEȘ – Nu prea mai sunt, dacă e să ne luăm după primarul Felix Borcean, asta deși Caransebeșul nu are un padoc pentru câinii de pe străzi. Are în schimb un parteneriat cu o asociație de profil care se ocupă de patrupedele ridicate de angajații SPIR din diverse zone ale municipiului, atunci când acestea își fac apariția!
„Noi nu avem un padoc autorizat, avem un contract cu o firmă căreia îi predăm câinii pe care-i luăm de pe stradă, dar ne costă 600 și ceva de lei un câine pentru cipare, curățare, spălare, etc. Să știți că am făcut o analiză la un moment dat care ar fi beneficiile sau dezavantajele propriului padoc, comparativ, de exemplu, cu Oțelu Roșu. Oțelu Roșu are o asociație elvețiano-germană care se ocupă de câini. Și eu am discutat cu niște iubitori mai fanatici de animale și le-am spus: dacă vă constituiți într-o asociație noi vă ajutăm cu tot ce putem, adică teren, utilități. Pentru noi ar fi mai costisitor să avem un serviciu propriu decât să apelăm la o firmă. Sunt mulți iubitori de câini pe Facebook, dar nimeni nu ia atitudine, trebuie să vină elvețienii. Am avut prinsă pe investiții o amenajare de padoc dar…”, le-a spus primarul Felix Borcean consilierilor locali care l-au întrebat cum mai stă Caransebeșul cu câinii comunitari.
Care ar putea fi sterilizați, spun aleșii locali, cu banii alocați investiției pentru padocul care nu s-a mai realizat. „Păi firma cu care avem contract asta face, îi sterilizează. Și trebuie să recunoașteți că nu prea sunt câini pe străzi, că dacă ar fi, s-ar povesti”, a încheiat edilul Caransebeșului.
JCS-R.M.