CARAȘ-SEVERIN – Candidaţii noştri la parlamentare au declarate terenuri, case, maşini, bijuterii. Unii au şi depozite bancare cu sume frumoase, alţii nu. Mulţi au credite bancare. Cert este că niciunul dintre cei aflaţi pe locuri eligibile şi care vor să reprezinte judeţul în Parlament nu ne face de ruşine în privinţa averii.
Astfel, Ion Mocioalcă, candidatul PSD pe prima poziţie pe lista pentru Camera Deputaţilor, are patru terenuri, trei în comuna Marga, unul în Caransebeş, dobândite prin moştenire sau contracte de întreţinere. Şeful PSD Caraş-Severin are o casă de locuit în Marga şi trei spaţii comerciale, unul în Marga, două în Caransebeş. Are un autoturism Peugeot. Anul trecut a vândut un apartament în Timişoara cu 216.319 lei. Mocioalcă are şapte conturi bancare, dintre care patru sunt depozite. În respectivele conturi se află, potrivit declaraţiei de avere actualizată în luna octombrie a acestui an, 189416 lei şi 138995 de euro. Însă are şi datorii la bănci în valoare de 128200 de lei.
Ion Spânu, candidatul aflat pe locul doi în cursa pentru Camera Deputaţilor, are trei terenuri agricole, unul în Timiş, două în Dolj, din care cel mai mare, în suprafaţă de 15000 de metri patraţi este dobândit prin moştenire. De asemenea, împreună cu soţia mai are un apartament şi o casă de vacanţă, ambele în Caraş-Severin. Candidatul PSD are trei depozite bancare a căror valoare cumulată este de 290.000 de lei. Mai are acţiuni şi părţi sociale la diverse societăţi şi două autoturisme. Nu are credite bancare.
Ioan Narcis Chisăliţă, candidatul PSD la Senat, are un teren intravilan de 16 mp, un apartament şi două spaţii comerciale, toate situate în Reşiţa. Are o maşină Peugeot 206 şi nu are niciun depozit bancar.
Ion Marcel Vela, candidatul PNL la Senat, are un teren agricol în comuna Zăvoi în valoare în suprafaţă de 1000mp dobândit prin cumpărare şi un apartament în Caransebeş. De asemenea, mai are declarat un Album papal (expus la Primăria Caransebeş) cu valoare estimată de 6000 de euro. Are trei conturi bancare, două în lei (în valoare de 11431 de lei), şi unul în euro (991 de euro). Însă, şeful liberalilor cărăşeni are economii în numerar de 190.000 de lei şi 30.000 de euro. Nu are datorii şi din declaraţie reiese că nu are maşină.
Valeria Schelean, prima pe lista candidatilor PNL la Camera Deputaţilor, nu are în proprietate terenuri şi maşini, în schimb are ceasuri şi bijuterii în valoare de 25.000 de euro şi 16000 de lei. Are două depozite bancare, unul cu 3392 de euro şi unul cu 5401 lei, şi cinci conturi bancare curente, cu sume mici, cel mai mic cont având 2 euro. Valeria Schelean are credite la bănci în valoare de 123000 de euro. În declaraţia de avere a deputatului mai figurează şi un venit de 6000 de euro, cu titlul de dar de nuntă.
Adrian Dacica, candidatul liberal de pe locul doi la Camera Deputaţilor, are două terenuri în Reşiţa, două apartamente, dintre care unul în Bucureşti, deţinute împreună cu soţia, două autoturisme Wolkswagen, toate dobândite prin cumpărare. Are două depozite bancare ce însumează 14547 de euro dar şi datorii în valoare de 23700 de lei şi 14103 franci elveţieni.
Doina Frunzăverde, candidatul ALDE la Senat, deţine, potrivit declaraţiei de avere, trei terenuri intravilane, un spaţiu comercial şi o casă în Reşiţa, precum şi un apartament în Bucureşti. Are patru conturi bancare şi un depozit bancar în care se găsesc 12565 de lei, 1443 de euro şi 218 dolari. De asemenea, are un credit bancar de 136305 lei.
Ion Tabugan, candidatul PMP la Camera Deputaţilor, are declarate două terenuri intravilane şi o casă de locuit în Băile Herculane şi deţine două autoturisme. Nu are depozite bancare dar este dator cu 109.000 de euro.