Din cercetările specialiştilor reiese că în unele localităţi meşterii dintr-o singură meserie şi-au format o breaslă independentă, ca cizmarii din Sântana, olarii din Lipova, morarii din Aradul-Nou. În alte locuri, unde numărul meşterilor pe ramuri era redus, s-au înfiinţat bresle mixte; în breasla din Zăbrani erau 34 de meserii, la Lipova 35, la Vinga 48. Breslele îşi întrerup activitatea în 1872, prin lege, în locul lor apărând asociaţii, corporaţii, societăţi ale meşteşugarilor care vor duce mai departe tradiţia înaintaşilor.
De remarcat efortul de documentare şi materializare a cercetărilor, depus de specialiştii de la Complexul Muzeal Arad – Augustin Mureşan, Natalia Dascăl, Horia Lascu, ş.a.
