Potrivit Evz, Ministrul transporturilor, Ludovic Orban, ar putea fi cercetat de procurori dupa ce, mai bine de doua zile, a incercat sa ascunda accidentul produs duminica, pe Soseaua Cotroceni, si a mintit anchetatorii.
Modul in care ministrul transporturilor s-a comportat in cazul accidentului in care a fost implicat arata, de fapt, lacunele noului Cod Rutier.
Concret, urmand exemplul liderului liberal, orice sofer care provoaca un accident de pe urma caruia s-ar putea alege cu dosar penal (ceea ce ar insemna chiar si cativa ani dupa gratii si anularea permisului de conducere), se va prezenta cat mai tarziu la politie, fiind constient de faptul ca astfel va scapa cu o pedeapsa mai usoara (suspendarea permisului pentru 30 de zile si o amenda de maximum 195 de lei).
Ieri, dosarul liderului liberal a fost inchis de politistii aflati in subordinea ministrului Cristian David, colegul de partid si de guvern al lui Orban. Aseara insa, procurorii au cerut sa preia cazul, dupa ce s-a aflat ca Orban a lovit cu masina de serviciu o tanara de 17 ani (Simona Todea), a avariat un alt autoturism si a declarat politiei „banala tamponare” cu 30 de ore intarziere.
Politia Capitalei a declarat aseara pentru Cotidianul ca a gasit victima accidentului lui Ludovic Orban, insa familia acesteia nu va depune plingere.
Ministrul a ranit la brat o eleva minora, pe nume Simona, desi a negat cu vehementa existenta unei victime in accidentul in care a fost implicat. O posibila explicatie a atitudinii parintilor minorei, care in fata ziaristilor nu au recunoscut ranirea, ar putea fi existenta unei intelegeri financiare intre acestia si ministrul Orban, ceea ce reiese si dintr-o convorbire telefonica intre un reporter al Antenei 3 si o matusa a Simonei.
In prima faza, reporterul ii adreseaza femeii o intrebare din partea ministrului, referitoare la starea fetitei. Aceasta ii transmite ca „este bine“.
Jurnalista vrea sa stie daca familia a fost cautata de presa, dar matusa ii da asigurari ca nimeni nu a suflat o vorba: „Tot tatoneaza pe aici! Stati linistiti din partea noastra. Asa cum stie… Ramine cum s-a stabilit!“.
Din aceeasi discutie, ziarista afla ca victima a mers la scoala si ca „totul e in regula“. Cind este intrebata daca au nevoie de bani, matusa a raspuns: „Vorbim. Asa cum a ramas…“.
Insa, la finalul convorbirii, matusa Simonei spune ca nu stie nimic de suma de bani stabilita initial, adaugind ca „a vorbit (n.red. – Ludovic Orban) cu tatal ei“. „O mai doare mina pe Simona?“, mai vrea sa stie jurnalista. „Nu e nevoie de nimic deocamdata. Restul ramine asa cum am stabilit!“, a mai spus matusa.
Sursa: Evz
Conform unor noi informaţii ale ziarului Timpul din Reşiţa, se pare că maşina implicată în accidentul ministruluiliberal ar aparţine unei firme din judeţul Caraş-Severin. Reprezentanţii firmei au declarat că, la momentul impactului, nu era nimeni în maşină.
