Caraş-Severin, Romania

OȚELU ROȘU – Doi bărbați din orașul de pe Valea Bistrei au fost reținuți azi de polițiști, pe numele celor doi fiind emise mandate europene de arestare!

Polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și Poliția Orașului Oțelu Roșu au depistat astăzi, 18 ianuarie, doi bărbați, de 26 și 37 de ani, din Oțelu Roșu, pe numele cărora erau emise de autoritățile austriece, mandate europene de arestare, pentru comiterea, pe teritoriul Austriei, a unei tâlhării cu folosirea unei arme! Cei doi au fost prezentați procurorului din cadrul Curții de Apel Timișoara, care a dispus reţinerea lor, pentru 24 de ore.

Bărbații au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, urmând a fi prezentați judecătorului Curții de Apel Timișoara pentru emiterea mandatului de arestare preventivă, în vederea extrădării către autoritățile austriece. Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Caraș-Severin.

JCS-L.A.