CARAȘ-SEVERIN – Deputata social-democrată anunță că persoanele cu venituri mici pot depune, în această perioadă, cereri pentru ajutorul de încălzire și pentru suplimentul pentru energie, două măsuri menite să protejeze familiile și persoanele singure aflate în dificultate, în sezonul rece!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit chirurgului Paul Purea, șeful CJAS nu are decât menirea să asigure legătura financiară dintre pacient și medic sau spital!
GIURGIOVA – Flăcările au cuprins inițial doar o anexă, însă s-au extins, distrugând întreaga locuință! Cauza probabilă? Un scurtcircuit la instalația electrică!
BOZOVICI – Un grav accident de circulație, care s-ar fi produs pe trecerea de pietoni din Bozovici, urmat de fuga conducătorului auto de la locul accidentului, s-a dovedit a fi altceva. Din păcate, însă, victima tot a murit!
CARAȘ-SEVERIN – Crucea Roșie Română – Filiala Caraș-Severin a încheiat cu rezultate importante proiectul „Sănătate medicală și Prim ajutor în zone izolate și defavorizate din Caraș-Severin“, o inițiativă menită să aducă serviciile medicale și educația pentru sănătate mai aproape de persoanele vulnerabile din județ!
CARANSEBEȘ – 18 persoane au fost evacuate, 11 de la Psihiatrie și 7 de la Urgențe!
CARAȘ-SEVERIN – Vor fi bani pentru proiectele PNRR! Dintre cele aflate, în august, în diverse faze de implementare, pentru 152 a fost aprobată continuarea finanțării!
CARAȘ-SEVERIN – Subprefectul județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu, a oferit primele clarificări oficiale importante după sentința pronunțată, în primă instanță, în dosarul privind devalizarea stațiunii Băile Herculane!
REȘIȚA – Primăria Reșița anunță că în perioada 20–23 noiembrie, strada Ștefan cel Mare din Reșița va fi transformată temporar într-un platou de filmare pentru lungmetrajul „Nu e locul tău aici“, noua producție a regizorului Florin Șerban, realizată de Fantascope Films!
CARAȘ-SEVERIN – La întâlnirea organizată zilele trecute, la Reşiţa, reprezentanții Rețele Electrice din cadrul PPC au prezentat situația actuală a investițiilor din Caraș-Severin, dar și planurile pentru următorii ani!
