CARAȘ-SEVERIN – Comparativ cu primele șase luni din 2025, anul acesta a scăzut și numărul ipotecilor, însă doar cu 13%!
REȘIȚA – Acesta consideră că nivelul scăzut al salariilor se reflectă direct în economia locală și în puterea de cumpărare a reșițenilor!
CARAȘ-SEVERIN – În județ, rezultatele examenului național de Bacalaureat 2026 indică o rată de promovare de 67,19%, înainte de soluționarea contestațiilor!
ORAVIȚA – Un bărbat de 66 de ani a fost păcălit de doi tineri care i-au furat 1.200 de lei din portofel, în timp ce au și reușit să-l convingă să-i vândă lenjerii de pat pe alte 500 de lei! Din fericire, povestea furtului este una dintre puținele cu final fericit. Cei bănuiți au fost prinși rapid, în alt oraș, iar polițiști au reușit să recupereze integral prejudiciul!
CARANSEBEȘ – Se va întâmpla de anul viitor, la finalizarea lucrărilor de extindere a sistemului de distribuție din Caransebeș!
BOCŞA – Este isprava unui bărbat de 50 de ani din Bocșa care a așteptat-o pe cea care i-a dat viață, în vârstă de 72 de ani, pentru a o amenința în văzul lumii. Și cum nu s-a potolit, a fost reținut!
CARAȘ-SEVERIN – Direcția Silvică Caraș-Severin derulează, în acest an, lucrările de reabilitare a drumului forestier Valea Mehadica-Crușovăț, un proiect finanțat prin Fondul de accesibilizare!
CARAȘ-SEVERIN – Incendiile au afectat un apartament și un autoturism, la Moldova Nouă, și 1,5 hectare de vegetație, la Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – … Biserica Ortodoxă a luat cu amândouă mâinile! Evident, majoritatea cărășenilor suntem creștini ortodocși, dar banii de la județ au fost împărțiți frățește, între cultele solicitante, în funcție de numărul enoriașilor!
