ANINA – O autoutilitară și o remorcă cu 23,12 metri cubi de lemne au fost confiscate de polițiști. Potrivit oamenilor legii, materialul lemnos era transportat fără documente legale, iar autoutilitara a fost indisponibilizată!
REȘIȚA – În mijlocul peisajului montan al stațiunii Semenic, aproximativ 70 de elevi ai Colegiului Național „Traian Lalescu“ din Reșița au participat la o activitate educativă interactivă alături de jandarmii montani din cadrul Postului Montan Văliug!
CARANSEBEȘ – Viceprimarul municipiului Caransebeș, Marin Nedelcu și ministrul Energiei, Sebastian Burduja, au semnat contractul de finanțare în valoare de 6,4 milioane de lei pentru înființarea unui parc fotovoltaic în vederea producerii energiei electrice din surse regenerabile în municipiul Caransebeș!
REȘIȚA – Ca în fiecare an, în 21 decembrie a avut loc, la troița din Centrul Civic al Reșiței, un ceremonial dedicat victimelor Revoluției din 1989, precedat de o slujbă de pomenire și încheiat cu momentul depunerii de coroane de către reprezentanții celor câteva asociații de revoluționari și cei ai autorităților!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre două asocieri de firme, pentru modernizarea DJ 571 Intersecție DN 57 – Moldova Nouă – Cărbunari – Sasca Montană – Ciuchici – Intersecție DJ 57! Finanțarea în lei – echivalentul a aproape 50 de milioane de euro – va asigura accesul mai civilizat spre cele mai spectaculoase zone naturale din regiune, incluzând Cheile Nerei, Cascada Beușnița și Ochiul Beiului!
ADVERTORIAL. Descoperă vedeta sezonului, Ciocolata Dubai, cu gust senzațional, în forma festivă de brăduț, alături de alte delicii:
CARANSEBEȘ – E concluzia la care au ajuns revoluționarii din Caransebeș, la 35 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989!
REȘIȚA – Teatrul de Vest Reșița vă invită la premiera spectacolului „Ultima haltă în paradis“, o producție regizată de Sorin Militaru, care va avea loc pe 22 decembrie, ora 19:00. Evenimentul marchează o încheiere memorabilă a anului teatral 2024, oferind publicului o comedie romantică ce îmbină umorul subtil cu o profundă reflecție asupra vieții!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și apă uzată, în baza unui contract de lucrări semnat între operatorul județean și câștigătorul licitației!
REȘIȚA – Ioan Popa, primarul municipiului, a anunțat finalizarea lucrărilor de modernizare la două grădinițe din oraș: Grădinița Dealu Mare și Grădinița PN3 din Muncitoresc. Aceste investiții contribuie la îmbunătățirea condițiilor de învățământ pentru preșcolari, oferindu-le spații moderne și sigure!