REŞIŢA – Potrivit unei hotărâri a Consiliul Local Reşiţa, zilele trecute au fost aprobate drepturile personalului voluntar din cadrul Serviciului Public Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. Aceste facilităţi sunt acordate de către administraţia locală pe toată perioada cât personalul are calitatea de voluntar, în baza unui contract de voluntariat, în conformitate cu legislaţia în vigoare!
CARANSEBEȘ – Un bărbat de 45 de ani din Caransebeș și-a pierdut viața aseară, în jurul orei 19.35, în urma unui accident rutier produs pe DN 6, la Caransebeș, în zona sensului giratoriu spre Jupa!
PETRILOVA, ORAVIȚA – Salvatorii orăvițeni au intervenit, duminică, în stingerea a două incendii, primul la coșul unei case din Petrilova, celălalt la încăperea tehnică a centralei care încălzea Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița!
REȘIȚA – Nu trebuie să clădești imperii în sufletul cuiva. Uneori ajunge privirea cu care să înțelegi tot, ajunge îmbrățișarea cu care poți vindeca un suflet, zâmbetul cu care poți dărui un univers, sărutul prin care poți spune tot ceea ce nu ar încăpea într-o mie de cuvinte!
CARAȘ-SEVERIN – Un cărășean de 71 de ani a vrut să se întoarcă acasă cu orice preț, alegând varianta unui drum forestier, deși era complet acoperit cu zăpadă și necirculat. Și, evident, a rămas acolo peste noapte!
ARMENIȘ – În rezervaţia de zimbri din Munţii Ţarcu, în luna mai a acestui an, va ajunge încă un transport cu 20 de exemplare!
REȘIȚA – Este povestea unui reșițean de 35 de ani care a fost arestat preventiv cu încuviințarea instanței din municipiu pentru că ar fi furat 37.000 de euro și 15.000 de lei din locuința unui bărbat din localitate!
REŞIŢA – Poliţiştii reşiţeni, coordonaţi de un procuror, au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de cele cinci persoane, trei tineri şi două tinere. Toţi au vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani, sunt din Reşiţa şi sunt bănuiţi că duminică, 7 februarie, undeva în jurul orei 18.20, având feţele acoperite cu măşti de protecţie, ar fi intrat în locuinţa unui bărbat de 63 de ani din municipiu!
MOLDOVA NOUĂ – Joi dimineaţă, pe la 7.30, poliţiştii de frontieră din Moldova Nouă au prins cinci cetăţeni din Yemen, care încercau să intre ilegal în ţară, traversând Dunărea într-o barcă gonflabilă. Doi dintre ei s-au aruncat în apele fluviului, fiind salvaţi de oamenii legii, ulterior ajungând la spital pentru îngrijiri de specialitate!
CARAŞ-SEVERIN – Anul 2021, deschis cu o rată a şomajului în scădere faţă de luna anterioară, dar în creştere faţă de acum un an. Mai exact, potrivit evidenţelor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, anul 2021 a fost deschis cu o rată a şomajului de 3,39%, atâta cât era cifra calculată până în ultima zi a lui decembrie 2020!
