REȘIȚA – Federația Română de Handbal a decis ca în acest an să nu se mai desfășoare competițiile pentru juniori. Așadar, primele meciuri amicale vor avea loc abia în luna februarie a anului 2021!
REȘIȚA – Ediția a XV-a a Cupei Reșița la șah rapid a avut loc duminică, 15 noiembrie și s-a desfășurat în fața Sălii Polivalente, pe o temperatură de doar 9 grade Celsius!
REȘIȚA – ACS Banat Girls Reșița a pierdut duminică, 15 noiembrie, scor 1-2, partida de acasă cu Universitatea Galați!
CARAȘ-SEVERIN – Progresul Ezeriș a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida de sâmbătă, 14 noiembrie, cu formația Progresul Pecica, meci din etapa a X-a a Ligii 3, Seria a VIII-a. Acest joc a fost ultimul pentru Ezeriș din acest an, dar fotbaliștii nu vor avea vacanță, ci se vor antrena de trei ori pe săptămână până pe data de 15 decembrie!
REȘIȚA – Câțiva suporteri ai CSM Reșița au fost amendați de Jandarmerie pentru spectacolul pirotehnic de la partida cu Universitatea Cluj!
REȘIȚA – La două zile de la succesul cu Concordia Chiajna (1-0), CSM Reșița a câștigat cu scorul de 2-1 partida cu FC Universitatea Cluj. Cu cele trei puncte de azi, rosso-nerii urcă pe locul 14 in Liga 2!
REŞIŢA – CSM Reşiţa a obţinut joi, 12 noiembrie, prima victorie pe teren propriu din această ediţie de campionat. Echipa pregătită de Alin Minteuan s-a impus cu scorul de 1-0 împotriva Concordiei Chiajna, într-un joc din etapa a X-a a Ligii 2. Unicul gol al partidei a fost înscris de Cristian Danci, în minutul 28, după o fază creată de Bogdan Szijj!
REȘIȚA – Fotbalistele de la ACS Banat Girls Reșița au pierdut miercuri, 11 noiembrie, partida din deplasare cu Piroș Security Arad, scor 4-0 pentru arădence!
REȘIȚA – CSM Reșița ar fi trebuit să dispute miercuri, 11 noiembrie, partida restantă cu Concordia Chiajna, meci din etapa a X-a a Ligii 2. Conform site-ului Federație Române de Fotbal meciul a fost reprogramat pentru joi, 12 noiembrie, de la ora 14:00, pe stadionul din Valea Domanului!
REȘIȚA – Tinerii gimnaști reșițeni ar fi trebuit să participe la Campionatele Naționale pentru seniori, juniori I și II. Deplasarea la Ploiești a fost anulată deoarece unul dintre sportivi a fost depistat pozitiv cu coronavirus!
