ŞOŞDEA – O familie cu opt copii din Șoșdea, comuna Măureni, jud. Caraș Severin, va sta în această iarnă într-o casă izolată și mai călduroasă.
Familia Morariu are nouă membri, tatăl familiei, Dorin, și opt copii – șapte băieți și o fată. Casa în care locuiesc nu era izolată și iarna era extrem de friguroasă, tatăl fiind nevoit să se trezească de mai multe ori pe noapte ca să se asigure că nu se stinge focul și camerele rămân destul de calde.
„Dorin este un om foarte muncitor și își iubește foarte mult copiii, însă nu reușea să facă singur izolarea casei, de aceea am decis să îi dăm o mână de ajutor. Într-un timp scurt, datorită unei mobilizări fantastice, s-au strâns materialele de construcție necesare pentru izolarea casei, pentru renovarea băii, dar și obiecte: o centrală termică, o mașină de spălat vase și alte lucruri necesare în casă.”, a spus președintele Asociației Acasă în Banat, Radu Trifan.
Iar sâmbătă, 30 iunie, la Șoșdea, a fost mobilizare generală. Voluntarii au venit să îi dea o mână de ajutor lui Dorin și familiei lui să își izoleze casa. Peste 30 de persoane, oameni veniți din Timișoara, din satele din jurul Măureniului, dar și localnici din Șoșdea, au reușit ca într-o singură zi să se mobilizeze și să dea o mână de ajutor, să izoleze casa și să pregătească baia pentru a pune gresie și faianță, urmând ca în zilele următoare să fie continuate lucrările.
Casa Morariu din Șoșdea este a cincea casă renovată de Asociația Acasă în Banat, cu sprijinul voluntarilor. Asociația Acasă în Banat își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele valori: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile lor. Au grijă ca toate acestea să nu piară în timp și în uitare.
Foto: Asociația Acasă în Banat