Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Ministrul Mediului, Costel Alexe, a explicat cum Caraş-Severinul, „unul dintre cele mai frumoase judeţe ale României“, a ajuns, prin management defectuos, „Cenuşăreasa Romsilva“, vitregit de investiţii!

Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, şi Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, au făcut o vizită în judeţul nostru, în centrul atenţiei celor doi oficiali aflându-se Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului. „Ne-am întâlnit acolo cu responsabili din acest domeniu sensibil și important pentru Caraş-Severin şi Banatul de Munte. Domnul ministru Costel Alexe a venit cu o echipă de specialişti de la nivel central şi au avut o discuţie foarte utilă pe vârful Semenic“, a precizat Marcel Vela.

„De departe, judeţul Caraş-Severin este unul dintre cele mai frumoase judeţe ale României, cu potenţial şi silvicultural, şi în ceea ce priveşte biodiversitatea foarte ridicată. Din nefericire o spun pentru judeţul Caraş-Severin şi pentru silvicultura românească, consider că din punct de vedere al managementului pădurii, din ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, lucrurile nu au stat foarte bine. Pentru că suntem astăzi la foarte, foarte mulţi ani de când ar fi trebuit să avem deja planul de management pe Parcul Semenic-Cheile Caraşului, şi din păcate nu-l avem! După foarte mulţi ani de management defectuos, la Parcul Naţional, i-am pus astăzi în vedere directorului că dacă nu se ţine de termenele pe care şi le-a asumat, astfel încât să intrăm cât mai repede la ordinul de ministru, pentru planul de management al Parcului Semenic-Cheile Caraşului, va avea o reală problemă!“.

Oficialul s-a arătat nemulţumit şi de situaţia din teren: „Vreau să vă spun că deşi este cea mai importantă zonă, cu cele mai mari şi mai valoroase păduri ale României, astăzi Caraş-Severinul este Cenuşăreasa Romsilva! Este inadmisibil ca, din cele 430.000 de hectare de pădure câte avem astăzi în Caraş-Severin, din care 400.000 sunt administrate de stat prin Romsilva sau unităţile teritorial-administrative, să avem cele mai slabe rezultate! Din nefericire, din cauza managementului defectuos din ultimii ani. Numai de când sunt eu ministru, trei corpuri de control ale ministrului au fost trimise în Caraş-Severin pe teme ce ţin fie de silvicultură, fie de management sau de investiţii pe care Direcţia Silvică ar fi trebuit să le facă aşa cum prevede legea în judeţul dvs. Toate aceste trei rapoarte ale corpului de control au fost trimise către Parchet, către Curtea de Conturi, către Romsilva, pentru a lua deciziile necesare să eficientizăm activitatea în acest judeţ. Nu este normal să avem astfel de derapaje din partea celor de la Direcţia Silvică din Caraş-Severin şi evident că zilele următoare vom prezenta care sunt concluziile şi măsurile coercitive pe care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor le va lua în ceea ce priveşte Direcţia Silvică din Caraş-Severin“.

Ministrul Mediului a promis că va lua măsuri pentru a feri aurul verde de hoţi, considerând că, indiferent de cantitatea tăiată ilegal, ea este tot furt, adică o faptă de natură penală, nu contravenţie. Şi că atât în materie de păduri, cât şi în cea a gestionării deşeurilor, cine a greşit, trebuie să plătească. În acest context, prin intermediul mass-media, a recomandat Romsilva să scape de „uscăturile“ pe care le are în ogradă, care şi-au uitat misiunea, şi a pus în vedere Consiliului Judeţean să ia măsuri pentru a face funcţional sistemul de management al deşeurilor, din cauza căruia UAT-urile au cheltuieli suplimentare exagerate, cauzate de transportul deşeurilor în alte judeţe. Iar în încheiere l-a felicitat pe primarul Ioan Popa pentru că Reşiţa a început să arate a oraş european.

JCS-Antoniu Mocanu