Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Locuitorii din Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu doi ani.  Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede extinderea categoriilor de persoane ce beneficiază de reducerea cu doi ani a vârstei standard de pensionare pentru că au locuit cel puţin 30 de ani în zone cu poluare remanentă, fiind introduse încă 27 de localităţi!

Legea are ca obiect de reglementare modificarea alineatului 5 al articolului 65 din Legea nr. 263/2010, urmărindu-se extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, dacă au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă, precum şi pe o rază de 8 km în jurul sitului contaminat.

Potrivit actului normativ, este vorba despre persoane care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor.

Unul dintre iniţiatorii legii a fost ministrul de Interne, Marcel Vela, din calitatea de senator de Caraș-Severin, alături de senatoarea liberală Carmen Hărău.

JCS-Nina Curiţa