Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Zece reşiţeni au participat, luna aceasta, la cunoscuta manifestare a „Zilelor Mondiale ale Tineretului“.

Tradiţionala manifestare a avut loc, în perioada 16-21 august, la Madrid, în Spania, unde au participat aproximativ 1,5 milioane de credincioşi greco şi romano-catolici. Reşiţenii au călătorit spre Madrid alături de alţi 140 de tineri din Dieceza romano-catolică de Timişoara, iar împreună s-au rugat la mormântul Sfântului Gerard, primul episcop romano-catolic de Cenad, şi au participat la întâlniri de catehizare şi pregătiri în Dieceza de Castillion, în oraşul Vall d’Uixo.

„Zilele Mondiale ale Tineretului“ s-au desfăşurat pe aerodromul Cuatro Vientos din Madrid, unde, cei 1,5 milioane de credincioşi au ascultat mesajul Papei Benedict al XVI-lea, şi au participat la cateheze şi discuţii legate de problemele tinerilor vizavi de biserică şi credinţa în Dumnezeu. La întoarcere, bănăţenii au făcut un pelerinaj la marele sanctuar Marian de la Lourdes în Franţa, şi au vizitat Monte Carlo şi Veneţia.

Ieri, la mai bine de o săptămână de la întoarcerea tinerilor în ţară, doi dintre pelerinii de la Madrid ne-au împărtăşit câteva impresii. „Nu ne-am dus acolo pentru distracţie, ci pentru a dărui şi pentru a ne întâlni cu Isus. În cele câteva zile petrecute la Madrid m-am redescoperit şi mi-am depăşit limitele. A fost o experienţă bogată, unică şi frumoasă. A fost şi greu, căci zile la rând am stat în soare, la temperaturi greu de suportat. Am fost deshidrataţi, am avut picioarele umflate iar, la un moment dat, mi-am dorit chiar să mă întorc acasă, căci nu mai suportam oboseala. Dar atmosfera deosebită de acolo şi Dumnezeu mi-au dat putere. Iar în seara în care Preasfântul Părinte (n.r. – Papa Benedict al XVI-lea) ni s-a adresat, mi-am dat seama că toată acea oboseală a meritat“, ne-a povestit Ariana Szabo.

De o experienţă unică a avut parte şi tânărul Alexandru Ţigla: „La Madrid am văzut cât de mare şi cât de polivalentă este lumea, dar cu toţii am fost uniţi de aceeaşi credinţă, cea în Dumnezeu. Am trăit experienţe şi clipe de neuitat, care m-au întărit şi mi-au dat putere să merg mai demarte. Am legat noi prietenii cu tineri din lumea întreagă şi, cred eu, m-am întors mai bogat sufleteşte“.

Roxana Bălan Nafiru