Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Peste 1500 de caransebeșeni au răspuns îndemnului episcopului Lucian „Veniți de primiți Lumina!” în noaptea de Înviere.

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim la Timișoara, de unde o delegație formată din preoți și primarul Caransebeșului, Marcel Vela, a adus-o cu puțin timp înainte de miezul nopții la Catedrala Episcopală, în fața și împrejurul căreia se afla deja de o mare de credincioși. Aceștia au luat apoi Lumina și au ascultat cuvântul PreaSfințitului Lucian, episcopul Caransebeșului.Sfintele Paști sunt icoana vieții veșnice. Chemarea <<Veniți de primiți Lumina!>> nu este altceva decât chemarea adresată credincioșilor de a trece de la întunericul morții la Lumina vieții veșnice. Iubiți frați și surori, să ne ridicăm și noi din moartea păcatului, din amorțeala nepăsării și din somnul cel greu al indiferenței și indolenței, să primim cu multă credință și iubire Lumina lui Hristos în cămara sufletului nostru”, le-a spus episcopul Lucian credincioșilor care au umplut zona centrală a Caransebeșului. Oamenii au asistat apoi la slujbă, după care au luat „Paștile”, pâinea sfințită, stropită cu vin și aghiazmă, și s-au îndreptat spre case, cu Lumina în mâini și cu bucurie și liniște în suflet.