Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Este vorba despre doi bărbați care circulau cu un autoturism prin municipiu, când au fost trași pe dreapta de oamenii legii!

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 23.00, autoturismul condus de un bărbat de 39 de ani din Caransebeș a fost tras pe dreapta pe strada Ardealului din municipiu. „La testarea cu aparatul din dotare au rezultat suspiciuni privind consumul de substanțe psihoactive, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice, rezultatul analizelor toxicologice constituind mijloc de probă în cadrul dosarului penal întocmit. De asemenea, la controlul corporal al bărbatului, polițiștii au găsit într-un buzunar 4 pliculețe cu substanță de culoare albă, iar asupra pasagerului, un bărbat din Caransebeș, polițiștii au găsit substanțe vegetale de culoare verde-oliv. Substanțele găsite asupra celor doi bărbați au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal.“, informează Polița județului.

JCS-A.M.