REȘIȚA – Forul reşiţean a organizat un atelier de lucru pentru a marca 210 ani de la naşterea lui Eftimie Murgu.
Profesorul universitar dr. Gheorghe Popovici a coordonat, luni, 14 decembrie, sub cupola Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa, atelierul de lucru „210 ani de la naşterea lui Eftimie Murgu“, eveniment având drept temă interactivă „Şi noi l-am cunoscut pe Eftimie Murgu (1805-1870)“.
Manifestarea a avut drept scop aniversarea a 210 ani de la naşterea omului de cultură, context în care „s-au purtat dialoguri despre personalitatea lui Eftimie Murgu – date biografice, portretul fizic şi portretul moral – dar şi despre actualitatea contribuţiilor aduse de marele patriot şi profesor universitar de drept şi filosofie: a ţinut primul curs de filosofie în limba română, la Academia Mihăileană din Iaşi, în 1834, a fost desemnat «Căpitanul» bănăţenilor în Revoluţia din 1848, a elaborat fondul principal de cuvinte privind păstrarea caracterului latin al limbii române şi a predat cursuri de logică şi drept elevilor săi: Nicolae Bălcescu şi C.A. Rosetti“, ne spune Gheorghe Popovici, prorector pentru relaţia cu studenţii şi parteneriate al UEMR. Studenţii de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi-au spus părerea despre «testamentul» Cumbriei către marele revoluţionar, un mesaj curat a oricărei mame din Banat către fiul ei. S-au prezentat efigia şi portretul lui Eftimie Murgu din UEMR, precum şi cele mai cunoscute monumente închinate lui Eftimie Murgu din judeţ“.
La încheierea activităţilor atelierului de lucru, s-a propus organizarea unei excursii tematice în Ţara Almăjului, în localitatea Eftimie Murgu, la Rudăria, pentru a vedea locul natal al celei mai cunoscute personalităţi din Banatul istoric, precum şi rezervaţia mulinologică unică în Europa. Totodată, pe pagina de internet a universităţii (www.uem.ro), au fost lansate două aplicaţii pentru prezentarea lui Eftimie Murgu, una pentru calculatoare, cealaltă pentru telefoanele mobile.