REȘIȚA – În perioada 20-31 august, sub coordonarea antrenorului Florin Dință, luptătorii mici de la lotul național au desfășurat un cantonament pe litorarul Mării Negre. Federația Română de Lupte a prelungit acest cantonament cu încă o săptămână de pregătire pentru sportivi, iar la final de stagiu, se va organiza o competiție!
Contactul direct între adversari încă nu este permis, iar concursul se va desfășura sub forma unui traseu aplicativ.
„Aș dori să mulțumesc cluburilor CSȘ Reșița și CSM Reșița pentru sprijinul acordat în organizarea acestui cantonament, dar și Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin. La finalul stagiului va fi organizată și o competiție fără contact fizic, sportivii vor trebui să parcurgă un traseu aplicativ format din: deplasări târâș pe abdomen, rostogoliri, trecerea greutății peste ladă, sărituri pe ladă, transportul unui manechin în brațe, tracțiuni la frânghie și alergări. Lugimea totală a traseului va fi de 75 de metri”, a declarat antrenorul Florin Dință.
JCS-Ștefan Moraru