Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre un accident rutier produs între trei mașini, pe DJ 581, între localitățile Vodnic și Rafnic!

„În evenimentul rutier au fost implicate 3 mașini. La locul solicitării au fost direcționate o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În urma accidentului a rezultat o victimă, care a fost transportată la spital de ambulanța SAJ. Paramedicii prezenți la fața locului au mai evaluat o persoană implicată în accident, care nu necesita transport la spital!“, a transmis ISU „Semenic“.

Potrivit Alinei Boeru, purtătorul de cuvânt al Poliției județului: „La ora 11.15, pe DJ 581, în timp ce un bărbat de 54 de ani, din Moldova Nouă, conducea un autoturism din direcția Reșița către Oravița, ar fi intrat în depășirea altor autovehicule și a intrat în coliziune laterală cu un autoturism care circula pe sensul opus. Ulterior, prima mașină, care se deplasa spre Oravița, a fost proiectată într-o altă mașină de pe același sens. Ca urmare a impactului, această a treia mașină a fost proiectată în afara părții carosabile, șoferul acesteia, de 75 de ani, din Ticvaniu Mare fiind rănit ușor.“

Potrivit aceleiași surse, toți trei conducătorii auto au fost testați, nu se aflau sub influența alcoolului și toți trei purtau centurile, cercetările continuând pentru vătămare corporală din culpă.

JCS-A.M.