BERZOVIA – Primăria Berzovia vrea stație de epurare nouă care să preia și rețeaua de la Gherteniș. Rețea ajunsă la stadiul de 70% după… cinci ani de la începerea lucrărilor!
Primul câștigător al licitației a venit cu subcontractanți care au lăsat de dorit, lucrările tărăgănând până în 2020, când a fost pus în execuție proiectul de asfaltare a străzilor pe sub care ar fi trebuit să treacă rețeaua de canal. Fapt care a însemnat modificarea proiectului inițial cu lucrări de subtraversare care au ridicat valoarea investiției. Apoi istoria s-a repetat cu un nou constructor, care a venit cu noi subcontractanți.
„Firma care a câștigat noua licitație a fost preluată de o alta împreună cu contracte, datorii, bani de încasat etc. Dar cei care i-au preluat n-au oameni și lucrează cu subcontractanți. Așa apar blocaje pentru că se angajează în multe lucrări și nu fac față. La 1 decembrie expiră contractul actualului subcontractant, al patrulea de la începerea lucrărilor, și nu voi avea de ales decât să-l reziliez și pe acesta. I-am notificat o dată, îi voi mai notifica, dar nu le voi prelungi contractul. Vom face o expertiză pentru lucrările rămase care vor trebui scose din nou la licitație. Iar procedura durează!”, ne-a declarat primarul Ion Serafin despre lucrarea care, anul acesta, a avansat foarte puțin. Iar subtraversările presupun săparea unor gropi adânci de 3 m și suficient de late pentru a încăpea mașina care să lucreze pe sub asfalt. Ceea ce ridică probleme legate de apropierea gropilor de casele oamenilor.
Cum însă viitoarea rețea de la Gherteniș va veni racordată la stația de epurare de la Berzovia, în centrul de comună este necesară o stație nouă care să facă față noilor solicitări. În acest sens, este în fază avansată un proiect pe „Anghel Saligny” pentru stația de epurare împreună cu racorduri la rețele de apă și canal de la Fizeș. „Proiectantul încă lucrează la expertiza stației de epurare, întrucât vrea să păstreze o parte a celei vechi. La Fizeș am finalizat o expertiză legată de parametrii și prețurile care s-au modificat. În curând vom avea devizul general și vom putea încărca proiectul.”, am mai aflat de la primarul Serafin.
Din aceeași sursă reținem că valoarea admisă de Ministerul Dezvoltării pentru acest proiect este de 13,5 milioane de lei. Cum însă viitoarea investiție ar putea depăși această sumă, primăria ar putea avea partea sa de cofinanțare. Altfel spus, dacă tot se bate pasul pe loc la Gherteniș, măcar la Berzovia să nu se piardă… timpul.
JCS-Ionel Ivașcu