Caraş-Severin, Romania

La câştigarea acestui titlu şi-au adus contribuţia sportivii: Acs Krisztian, Dorian Olteanu, Bagosi István şi Vasile Sorean jr. De remarcat şi bronzul cucerit de Crişul în probele de simplu şi triplu, mai ales că orădenii s-au aflat la prima participare în campionat.

Pentru Crişul Oradea au jucat Robert Popescu, Alexandru Moga, Ionuţ Bota, Gabriel Fărcuţ, Ionuţ Dume şi Alex Praja.

Din păcate, la seniori, titlul a fost adjudecat din nou de Petrom Ploieşti înainte de ultima etapă programată la Cluj-Napoca. La simplu s-a impus veteranul Florin Purice (Petrom), la dublu şi triplu tot Petrom, singura probă câştigată de salontani fiind cea de dublu-cros (Georgel Bobiş-Hanyecz Imre). Tengo s-a clasat pe locul doi la dublu şi triplu şi pe trei la simplu.

Altfel, componenţii lotului naţional de fotbal-tenis au rămas în Bihor şi efectuează un cantonament de pregătire la Băile Felix, înaintea Campionatului European programat la Trencin (Cehia), în perioada 16-18 noiembrie.

Teodor Biris