Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Acesta este titlul proiectului derulat în acest an de Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 7 din municipiu. La sfârşitul săptămânii trecute, aproape 150 de elevi din clasele II-IV, ai Şcolii Nr.7 din Reşiţa, însoţiţi de părinţi ori bunici, au descoperit una din cele mai frumoase căi ferate din România. Este vorba despre Semeringul Banatului, care leagă Oraviţa de Anina, un drum care încântă prin măiestria construcţiei, prin peisajul impresionant, prin istorie şi poveste.

Pornind din cea mai veche gară din ţară, Oraviţa, trenul trece prin 14 tuneluri şi peste 10 viaducte şi reuşeşte să străbată cei 34 de kilometri până la Anina în două ore. Calea ferată OraviţaAnina a fost obiectivul central al excursiei, însă copiii au mai vizitat încă două obiective.

Înainte de a ajunge la Oraviţa, a avut loc un prim popas la ferma de vaci de la Grădinari. Al doilea moment a fost vizitarea Mănăstirii Călugăra de la Ciclova Montană. Excursia a făcut parte din proiectul „Călător în Munţii Banatului“, iniţiat şi derulat în acest an şcolar.