Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin continuă campania de eradicare a anemiei infecţioase ecvine la cabaline.

În acest sens, medicii veterinari prelevează probe de sânge de la cabalinele aflate în localităţile unde, în urmă cu trei luni, au fost depistate animale bolnave.

„Campania de eradicare a anemiei infecţioase ecvine este una permanentă şi gratuită, iar cheltuielile sunt suportate din bugetul statului. Din trei în trei luni se iau probe de sânge de la caii care se află în localităţile unde, în trecut, au fost depistate animale cu test pozitiv. Demersul nostru este unul constant, tocmai pentru a eradica boala“, ne-a declarat dr. Ion Rădulescu, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin.

În 2010 au fost diagnosticate pozitiv cu anemie infecţioasă 242 de capete de cabaline, care, ulterior, au şi fost sacrificate, iar proprietarii lor despăgubiţi. În acest an, potrivit declaraţiilor dr. Ion Rădulescu, în judeţ, s-au efectuat examene de diagnosticare a bolii, prin teste de laborator, pentru un număr de 5.300 de capete de cai, fiind identificate 90 de cazuri pozitive

„Personalul sanitar-veterinar, cu sprijinul autorităţilor locale şi a cadrelor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, se implică în ridicarea şi transportarea animalelor bolnave către un abator autorizat, în vederea sacrificării, dar şi în despăgubirea proprietarilor“, a mai precizat dr. Rădulescu.

Proprietarii care se împotrivesc să renunţe la animalul bolnav din gospodărie riscă amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.

Roxana Bălan Nafiru