Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Lucrările agricole pun bețe-n roate celui mai mare angajator din Caraș-Severin.

Compania Sumitomo Electric Bordnetze, care are aproape 3.000 de angajați din Caransebeș și din zona adiacentă, întâmpină dificultăţi în păstrarea forţei de muncă, mai ales în perioada lucrărilor agricole.

Cătălin Tischer, managing director SEBN, a declarat recent, la o întâlnire cu oameni politici și de administrație, că în această vară compania s-a confruntat cu problema angajaților care nu veneau la lucru pentru că mergeau să-și culeagă fânul. „Pare o glumă, dar în vara asta am avut o mulțime de probleme, mai ales cu angajații cu un anumit know-how. E plin de fânețe în satele din jur, chiar discutam cu colegii mei să le spunem oamenilor <<veniți și lucrați că vă cumpărăm noi fân>>. Sună comic, dar credeți-mă că am ajuns la o grămadă de idei ca să-i facem pe oameni să înțeleagă că e mai important să vină la schimb”, a spus Tischer.

Iar fânul nu e singurul impediment pentru compania de la marginea Caransebeșului. Mirajul străinătății îi face pe angajații SEBN să plece din firmă la doar câteva luni de la angajare. „Oamenii gândesc că pleacă două luni afară, câștigă 2.000 de euro, iar cu banii ăia trăiesc jumătate de an în România. Părerea mea este că e un câștig iluzoriu”, a mai adăugat șeful SEBN. Potrivit acestuia, conducerea companiei dorește o întrevedere la nivel guvernamental. „Avem nevoie de sprijin prin școli de maiștri și școli postliceale, pe care nu s-a mai pus deloc bază”, a concluzionat Tischer.