Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Un număr de 67 de posturi au fost ofertate de către agenţii economici cărăşeni pentru Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţii promoţiei 2011.

Sunt disponibile posturi de sudor, lăcătuş confecţii metalice, vânzător, ospătar, tehnician electronică, secretară, asistent relaţii cu publicul şi comunicare, barman, agent vânzări, zidar, strungar, confecţioner îmbrăcăminte, muncitor necalificat în confecţii, bucătar, ajutor bucătar, îngrijitor clădiri, educator, asistent social, spălător auto, manichiurist, cosmetician, agent asigurări, inginer proiectant şi economist.

Evenimentul se derulează vineri, 23 septembrie, de la ora 10.00, în foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa.