Caraş-Severin, Romania

Anul acesta, petrecerea de Revelion a avut loc mai devreme în municipiul de pe Bârzava. Însă nu pentru toată lumea, ci doar pentru aproximativ 400 de pensionari care s-au distrat până în zori de zi la petrecerea organizată de Primăria Reşiţa şi Liga Pensionarilor, special pentru ei. Unii au venit chiar de la Oraviţa pentru a participa la petrecere, însă în mod special pentru a dansa pe melodiile interpretate de formaţia „Pavel Bobeică“.

Este cazul lui Ioan Sandu, care s-a declarat a fi fanul numărul unu a lui Pavel Bobeică: „Am venit de la Oraviţa pentru a lua parte la acest eveniment pe care-l consider extraordinar de binevenit. Am venit în special pentru muzică“.

Între o horă şi un brâu, invitaţii şi-au tras sufletul în jurul meselor încărcate. Personalul de la cantina Grupului Şcolar Tehnic Reşiţa, locul unde a avut loc petrecerea, a pregătit pentru ei peste 2.000 de sarmale şi 800 de şniţele.

„Cred că dacă această petrecere nu ar fi avut loc, nu aş fi mers nicăieri. Oricum, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie voi sta acasă. Vârsta nu mi-ar permite să mai plec de acasă, de asemenea nici bugetul“, spunea Suzana Adam. La fel de bucuros a fost şi Dumitru Cepoi care spunea că „am mai petrecut astfel de seri de distracţie cu colegii mei şi mă bucur că avem ocazia şi acum“. Oamenii nu au plătit nici un leu, organizatorii reuşind să obţină totul din sponsorizări.

„Am fost ajutaţi foarte mult de Primăria Reşiţa şi pentru asta mulţumesc dlui Mihai Stepanescu, primarul municipiului“, spunea Dumitru Ursu, preşedintele Ligii Pensionarilor. La ora 24.00, petrecăreţii au ciocnit un pahar de şampanie cu edilul Reşiţei, care le-a promis că va încerca şi anul viitor să îi sprijine.

Anca Preda