Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Veniturile estimate de Direcția Economică a municipalității se ridică în acest an la peste 251 de milioane de lei, cu tot cu finanțările europene, dar fără să cuprindă sumele pe care Caransebeșul le va primi de la Consiliul Județean!

În ședința de zilele trecute, aleșii liberali au venit cu mai multe amendamente prin care cereau introducerea pe lista de investiții a unor obiective gen tunel transport pacienți UPU-Heliport (1 milion de lei), extinderea rețelei de gaze naturale pe toate străzile din Valea Cenchii și Teiuș (2,3 milioane de lei), bani care ar fi trebuit luați de la Transporturi, sau construire loc de joacă și teren de sport tot în Valea Cenchii (800 de mii de lei). Directorul economic al municipalității, Marius Preda, a explicat că pe lista de investiții se află deja gazul în Valea Cenchii sau pe Calea Timișorii, pentru celelalte străzi existând posibilitatea unei suplimentări la alte rectificări bugetare.

Mai mult, primarul Felix Borcean a adăugat că și tunelul pentru spital e prins în proiectul de 70 de milioane de euro, iar proiectarea, dar nu și construcția, pentru locul de joacă din Valea Cenchii e prinsă în buget. „La spital avem proiectul de 70 de milioane de euro (neaprobat încă potrivit consilierului liberal Ion Codreanu-n.r.), nu se poate doar pentru Valea Cenchii și spital, cum vreți voi, alți consilieri nu au cerut pentru grădinița unde lucrează, spre exemplu. Ideile voastre sunt bune când o să aveți o majoritate să le puneți în aplicare. Amendamentele voastre vor fi luate în calcul, spre exemplu proiectarea locului de joacă este prinsă. Toate cartierele sunt luate în calcul, și cu anveloparea blocurilor, și cu refacerea aleilor.”, a precizat Borcean.

La vot, niciunul din amendamentele liberalilor nu a trecut, bugetul fiind aprobat în varianta propusă de executivul local. Mai trebuie spus că excedentul bugetar din 2024, de 850 de mii de lei, va fi folosit pentru achiziționarea unei ambulanțe pentru SAJ Caraș-Severin (400 de mii de lei) și pentru construirea bazei sportive din Balta Sărată (450 de mii de lei).

JCS-N.C.

Adaugă comentariu