Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Primăria va prelua fosta uzină de apă a Caransebeșului, iar AquaCaraș va face funcțională stația de epurare de la Jupa.

Dacă la ultima apariție a șefului AquaCaraș în plenul Consiliului Local, acesta cerea pe un ton imperativ ca Primăria să preia atât fosta uzină de apă, cât și stația de epurare de la Jupa, între timp situația s-a mai calmat. Cele două părți s-au așezat la masa dialogului, concluzia fiind că fiecare va prelua câte o locație.

„Cred eu că singura concluzie care poate fi viabilă este ca noi, Primăria, să preluăm uzina de apă de la Balta și să o închidem, să o casăm și să folosim eventual fierul rezultat din dezmembrarea ei, iar AquaCaraș să facă în așa fel încât stația de epurare de la Jupa să devină funcțională, pentru că toată canalizarea de la Jupa trebuie deversată prin această stație. Nu vor fi costuri, ba din contră, cred că vom ieși pe profit din casarea uzinei de la Balta. Propunerea AquaCaraș a fost de a prelua noi ambele locații, dar nu mi s-a părut o variantă sustenabilă, atâta vreme cât stația de la Jupa este o stație nouă și trebuie să funcționeze. Cred că AquaCaraș a înțeles acest lucru”, a precizat primarul Felix Borcean.

Întrebat cum rămâne cu varianta de rezervă pentru apă care era fosta uzină de la Balta Sărată, edilul a adăugat: „Prin noua uzină de apă pe care o construiește AquaCaraș acum, există o soluție alternativă de pompare a apei în situații de urgență tot din lacul de la Zervești, așa că puțurile de la Balta pot fi uitate pentru moment. Cum cred că odată cu noua uzină, cei de la AquaCaraș nu vor mai putea spune că filtrele sunt învechite, că nu fac față, ca scuză pentru calitatea proastă a apei furnizate, așa cum este acum. Nu mai vreau să avansez termene de finalizare, am exemplul deponeului de la Lupac. Cu cât mai repede, cu atât mai bine!”.